Get Adobe Flash player

Cutia cu amintiri

Din când în când, îmi place să cotrobăi prin cutia cu amintiri. E ceva normal, sunt şi eu om, am, prin urmare, momentele mele de nostalgie. Şi când mă apucă, o deschid şi scot tot din ea. De fapt, e vorba de o cutie veche de pantofi numărul 43, în care păstrez de-a vlama fotografii pe care, de fiecare dată când le împrăştii pe pat, îmi promit să le aranjez într-o ordine, nu ştiu nici eu după ce logică, dar, oricum, să nu mai stea aşa, alandala, cum stau de vreo 25 de ani.

De fiecare dată când îmi fac de lucru cu pozele mă pregătesc pentru ce e mai frumos, şi niciodată bucăţelele de carton, cele mai multe alb-negru, nu m-au dezamăgit. Dimpotrivă, de fiecare dată descopăr câte una, mereu alta, care mă face să zâmbesc. Cum pe cele din copilărie le ştiu aproape pe dinafară, ca pe nişte poezioare, în ultima vreme atenţia mi se îndreaptă spre fotografiile făcute după ce am venit din armată sau acelea în care apar cu fiul meu când era micuţ, eu aveam mult mai mult timp liber şi amândoi ne plimbam până ne dureau picioarele.

Ultima oară, şi asta s-a întâmplat zilele trecute, am dat peste o poză pe care nu m-am putut abţine să nu o copiez, ca s-o pot păstra şi în calculator. Şi, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, de parcă fotografia ar fi doar un cadru dintr-un film şi simpla ei vedere porneşte aparatul de proiecţie, şi în mintea mea amintirile se derulează cu o limpezime netulburată cu absolut nimic de anii care au trecut de-atunci. În poză e un grup pestriţ, unii îmbrăcaţi în haine de oraş, alţii sport, însă la un loc eram echipa de fotbal a fostului ziar „Timpul”. Înconjuraţi de tipografi, cu care ne aliaserăm, fiindcă ei ştiau să dea mai bine în minge decât noi şi în plus erau şi mult mai tineri şi alergau de mâncau pământul, sunt şapte ziarişti care atunci, în 1993, când a fost făcută fotografia, scriau la „Timpul”: Marius Ghibuş, Mircea Cavadia, eu, Gheorghe Dolot, pe rândul de sus, iar jos Petru Buzzi, Nicolae Sârbu şi Marius Moraru. Dintre ei, doi şi jumătate erau şi scriitori: Cavadia şi Sârbu cu normă întreagă, în timp ce eu mă pregăteam să devin, fiindcă pe vremea aceea scriam de zor la primul meu roman.

Nu ştiu ce mi-a venit să postez fotografia pe Facebook. În nici jumătate de oră, spaţiul de sub ea s-a umplut de comentarii. Unul era trist şi venea de la un alt ziarist, care nu prinsese echipa, şi care-mi scria că erau alte vremuri. Altă epocă, sau altă eră, nu mai reţin exact. Avea dreptate. Pe vremea aceea, presa era cu totul altfel decât cea de azi, fiindcă era făcută de altfel de oameni. De oameni de la care aveai ce învăţa, iar eu, tânăr pe atunci, exact asta am şi făcut. Şi acum recunosc că ăsta a şi fost motivul pentru care am publicat fotografia în ziar.

Apoi, am aşezat poza la loc, în cutie, în aceeaşi neorânduială care domneşte acolo de vreo 25 de ani încoace, apoi am pus capacul deasupra. Şi am zâmbit.

Adrian CRÂNGANU

Traducere
Slovensky Med
Servicii deratizare Transal Urbis


Servicii Transal Urbis