Get Adobe Flash player

Gustul copilăriei


Stau tolănit într-o rână pe pat, mănânc cireşe dintr-un castronel albastru, din plastic, şi mă uit la televizor. Sunt mari, catifelate, bat spre negru, dar n-au gustul copilăriei şi nici cărnoase nu sunt. Nici televizorul nu mai are forma aia greoaie de ladă a vechiului meu Venus 5, pe lămpi şi alb-negru şi căruia, ca să-i pun piedică imaginii care începea să fugă dacă funcţiona mai mult de două ore, îi trăgeam un pumn bine ţintit în partea de deasupra, în colţul drept din spate.
Nu sunt nostalgic, dar parcă cu fiecare zi care trece îmi dau seama tot mai bine că, pe vremea copilăriei mele, toate erau exact ceea ce trebuiau să fie. Nici nu-mi împopoţonez cu minciuni amintirile, şi nici nu încerc să idealizez un timp pe care nu-l înţelegeam prea bine şi din care, drept să spun, mă interesau prea puţine lucruri. Cu adevărat, cred că pe atunci îmi păsa doar de faptul că a doua zi trebuia să merg la şcoală şi să răspund sau să dau lucrare de control la matematică, adică din ceva din care nu înţelegeam o iotă, şi bănuiesc că dacă ar fi fost după mine, aş fi vrut ca şcoala să fie făcută numai din limba română, din istorie şi geografie, şi uneori din educaţie fizică dacă jucam fotbal la oră.
Prieteni am avut de tot felul, fiindcă, peste 30 de ani, unii aveau să ajungă în Parlament, medici prin clinici şi spitale sau şefi prin mari companii, dar şi prin puşcării ori ducându-şi traiul de azi pe mâine, uitaţi de soartă pe la vreo masă dintr-un colţ de birt. Am fost împreună la aceeaşi şcoală şi am dat cu toţii în aceeaşi minge, în curtea ei. Apoi, în timp, cineva sau ceva ne-a împins pe drumuri diferite. Poate părinţii, dar mai degrabă cred că noi înşine. Şi au reuşit aceia dintre noi care au îndrăznit să viseze cel mai frumos.
Cu toate astea, lucrurile şi întâmplările au avut o viaţă a lor, respirau şi uneori chiar aveam impresia că se ruşinau odată cu noi. Era pe vremea când timpul nu se măsura în ore, ci în cireşe.
Micuţa vijelie sentimentală prin care tocmai am trecut mi-a fost stârnită de ceea ce am văzut la televizor când stăteam tolănit pe pat, cu castronelul albastru, din plastic, în faţă. Prima dată m-am uitat la o masă rotundă în jurul căreia n-am văzut nici urmă de cavaler, nici măcar un scutier, ci o grămadă de vizitii, bufoni şi slugi care se pregăteau să îmbrace costumele de carnaval ale stăpânilor. Pe urmă s-a discutat despre Sorina, fetiţa din Baia de Aramă, care, la televizor, îmi e în ultima vreme şi somnifer, şi cafea de dimineaţă deopotrivă, şi asta în fiecare zi.
Hai să vă povestesc eu ceva. Demult, pe vremea cireşelor cu gust de copilărie, aveam în bloc patru fete, patru surori vreau să spun, şi fiecare avea câte doi copii, dar niciuna bărbat. Mult timp, pe noi, băieţii despre care am vorbit puţin mai înainte, ne-a frământat întrebarea cum pot să doarmă doişpe persoane într-o singură cameră. Îmi amintesc că eu am avenit cu ideea că surorile dorm în două paturi, iar pe ceilalţi opt copii îi prindea bunica de picioare – scuze, pe ea am uitat s-o pomenesc –, deci îi apuca de picioare, îi ridica şi îi atârna seara de guler, ca pe tablouri, de câte un cui bătut în perete, iar dimineaţa îi cobora pe rând, într-o anumită ordine, ca să nu se încaiere între ei care să meargă primul la baie. Ideea i s-a părut atât de strălucită lui Puiu, cel mai mare şi mai deştept dintre noi, ce mai, tartorul nostru, încât m-a strâns în braţe şi m-a pupat pe amândoi obrajii dolofani pe care-i aveam la vârsta aia. În rest, nicio televiziune nu s-a obosit să ne bage în seamă blocul, pentru că nu existau pe-atunci, dar Puiu a zis că o să băgăm scena în filmul pe care sigur o să-l facem când vom creşte mari.
Acum, că am terminat de mâncat, chiar dacă-i târziu, am să spăl castronelul albastru, din plastic, arunc sâmburii în găleata de gunoi, iar codiţele am de gând să le adun pe un ziar şi să le pun mâine la soare, să se usuce. Iar săptămâna viitoare, am să-mi fac în fiecare zi ceai din ele. Mă supără rinichii, mă cam doare un genunchi şi aşa mă înţeapă sub coaste, în partea dreaptă…
Adrian CRÂNGANU

Traducere