Coronavirusul pune autorităţile judeţene în mişcare



Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin s-a întrunit în şedinţă extraordinară la începutul acestei săptămâni, pentru a analiza situaţia creată de posibilele riscuri legate de prezența infecțiilor cu COVID-19, Coronavirus, hotărând o serie de măsuri care trebuie luate în acest sens.
Astfel, a fost aprobată suspendarea procesului de învățământ în unitățile școlare din învățământul preșcolar, gimnazial, liceal, postliceal și profesional, în perioada 11-22 martie, cu posibilitatea prelungirii acestei măsuri în funcție de situație.
A fost aprobată suspendarea transportului rutier de persoane pentru toate cursele înspre și dinspre Italia. Măsura este valabilă până pe 31 martie. De asemenea, tot până la 31 martie, sunt suspendate transporturile feroviare către și dinspre Italia.
Toate evenimentele la care se estimează o participare de peste 1.000 de persoane se interzic până în data de 31 martie. Toate evenimentele la care se estimează o participare de sub 1.000 de persoane se analizează la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al Direcției de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin. Măsura vizează atât activitățile publice, cât și cele private, desfășurate în interiorul unor incinte sau în aer liber. Pentru evenimentele cu un număr de maxim 200 de participanți, nu este necesar să fie solicitat avizul Direcției de sănătate publică.
Organizatorii manifestărilor publice și private din județul Caraș-Severin vor anunța de îndată autoritățile administrației publice locale cu privire la locația, scopul și perioada de timp. Autoritățile administrației publice locale anunță cu celeritate Instituția Prefectului și Direcția de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin. Direcția de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin efectuează evaluarea de risc și tipul de activitate și avizează, după caz, organizarea evenimentului.
Persoanelor aflate sub măsura de izolare la domiciliu le este interzis să contacteze persoane noi și să părăsească domiciliul/țara.
Sunt sistate, până la 31 martie, programele de studii de tip schimb de experiență și stagii de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare, dacă nu au fost începute înainte de 9 martie.
A fost instituită obligația pentru unitățile de alimentație, precum și pentru furnizorii publici și privați de transport persoane, de a dezinfecta suprafețele frecvent, de a evita aglomerația de persoane în spațiile comerciale, de a dezinfecta frecvent habitaclul în mijloacele de transport.
De asemenea, instituțiile publice și private vor analiza posibilitatea ca o parte din personal să-și poată desfășura atribuțiile de serviciu de la domiciliu.
Mădălina DOMAN