Copii binecuvântaţi şi crini sfinţiţi, la Caransebeş


Vineri, 13 iunie, în cadrul Sfintei Liturghii, la Biserica Romano-Catolică din Caransebeş a avut loc Binecuvântarea copiilor prin mijlocirea Sfântului Anton, protectorul acestora, având loc, totodată, şi ceremonia Sfinţirii crinilor. În fiecare an, la această dată este sărbătorit Sfântul Anton de Padova sau Sfântul Minunilor, aşa cum mai este cunoscut.

În predica sa, părintele paroh dr. Martin Neagu a spus că patria acestui Sfânt este Portugalia. El s-a născut la Lisabona, în ziua de de 15 august 1195, din părinţi nobili. Tatăl, Martin de Bouillon, ocupa un post înalt la Curtea Regală. Mama sa, Tereza de Tavera, era o femeie cu însuşiri sufleteşti alese. Copilul a primit la botez numele de Fernandez şi a fost crescut cu toată grija, împreună cu cei doi fraţi şi cele două surori. La 15 ani a terminat studiile, după obiceiul acelor timpuri. Cu învoirea părinţilor, el a fost primit în Mânăstirea Augustinienilor, de lângă Lisabona. Intrând în Ordinul Franciscan, i s-a dat numele de Anton. Ca predicator în Franţa şi Italia, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. Mulţimea nu încăpea în biserici, trebuind să predice afară ca să poată fi auzit de toată lumea. În peregrinările sale, a ajuns şi la Padova, unde a fost primit cu dragoste deosebită de către confraţi. În 1230 s-a înbolnăvit. Lângă Padova era un schit mic, Campo San Pietro, unde s-a retras. Grav bolnav, a fost dus la Mânăstirea Arcella, lângă Padova, unde a murit în sfinţenie, aşa cum a trăit, în ziua de 13 iunie 1231, la vârsta de 36 de ani. Chiar în ziua morţii Sfântului Anton, bolnavii care se atingeau de sicriul său se însănătoşeau.

Dumnezeau a voit să-l preamărească pe slujitorul său prin minunile pe care le făcea, minuni constatate într-un timp atât de scurt, încât au dus la canonizarea fratelui Anton, în ziua de 30 mai 1232, canonizare prin care Biserica a recunoscut gradul eroic al vieţii sale sfinte, admiţând şi aprobând cultul Sfântului. Ritualul Binecuvântării copiilor şi Sfinţirii crinilor este unul foarte vechi în Biserica Catolică. Sf. Anton a avut o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de pruncul Isus. Crinii sfinţiţi sunt păstraţi de credincioşi în case pentru a fi ocrotiţi de orice rău.

Ştefan ISAC