Constantin Brătescu, poetul … 1


Aşa cum am anunţat în ediţia trecută a ziarului nostru, marţi, 2 iunie, în Sala de cenaclu de sub scena Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a avut loc lansarea volumului de versuri „Solilocvii”, semnat de Constantin Brătescu, un scriitor care a abordat mai mult genul documentaristic şi istoric în cărţile publicate până acum. De această dată, fostul şef al Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, cu sediul în urbea de pe malurile Timişului şi Sebeşului, a surprins plăcut asistenţa formată din artişti din toate domeniile, veniţi la evenimentul care s-a constituit într-o adevărată sărbătoare culturală, prin sensibilitatea versurilor cuprinse în cartea apărută la Editura „TIM” din Reşiţa.

După ce a făcut o scurtă prezentare şi un istoric al recent-inauguratei Săli de cenaclu, amfitrionul manifestării, Ioan Cojocariu, le-a spus celor prezenţi că aceasta este prima lansare de carte găzduită de încăperea în care, de acum, se vor reuni scriitorii caransebeşeni. „În cartea care poartă titlul «Monologuri», pentru că aşa ar trebui să i se spună, nu există deloc monolog, fiindcă în ea găsim o mulţime de dialoguri şi nu numai, cu tot ce-l înconjoară pe autor. Se vede şi din lectura cărţii că poetul are mereu un conviv, un partener, o parteneră, o iubită căreia i se confesează. «Solilocviile» sunt, de fapt, o altă găselniţă a domnului Brătescu. El ne surprinde prin maturitatea textului, a verbului, a expresiei poetice, dar în acelaşi timp totul este străbutut de candoare, de multă gingăşie, care vin din formaţia sa de filolog şi de om care a lecturat, obligatoriu sau nu, foarte multe cărţi de poezie, şi nu numai. Îl felicit pentru că a făcut asta la vârsta pe care o are… «Solilocvii» este o carte de viaţă, de maturitate, a unui om de litere, a unui om care confirmă şi se afirmă ca un om de cultură multilateral”, a mai adăugat Ioan Cojocariu.

Criticul şi omul de litere Nicolae Borlovan şi-a exprimat plăcerea de a vorbi despre un volum cu acest titlu şi în mod special despre unul scris de Constantin Brătescu. „Este, în primul rând, o carte de suflet, o carte scrisă cu plăcere, care vine din nevoia de a comunica, de a se comunica, mai bine-zis. Referitor la titlu, la început am avut o tentă uşor critică, în sensul că «Solilocvii» este un titlu clasicizat deja, el aparţine lui Mircea Eliade, e al unei cărţi scrise de Eliade la 25 de ani, în 1932… «Solilocviile» sunt însă şi ale Sfântului Augustin şi, cu siguranţă, «Solilocvii» mai apar în literatura universală în multe ţări de care noi nu ştim… Dar, până la urmă, «Solilocviile» sunt ale noastre, ale tuturor, şi titlul mi se pare unul extraordinar. Dincolo de sinonimia amintită de dl Cojocariu, respectiv termenul «monolog», sunt multe alte sinonimii pe care le acceptă cuvântul, dar e un dialog cu tine însuţi, un fel de monolog interior, mai degrabă, cu alte cuvinte autorul poate să ne invite să citim dincolo de rânduri”, a spus Nicolae Borlovan. El a mai adăugat că textul poetic trădează un om care citeşte, care cunoaşte poezie, pentru că felul cum Constantin Brătescu gândeşte poezia şi se raportează la nişte structuri lirice arată acest lucru. Vorbitorul a mai spus că semnatarul versurilor a mai cochetat cu poezia, vocaţie mascată însă de cea de istoric.

Cuvinte frumoase şi pline de sensibilitate despre carte a avut şi prof. Eleonora Bunea. „Bună dimineaţa, poetule! Izvor, fântână şi potecă ai avrut să fii… M-ai surprins atât de frumos cu această carte, fiindcă nu ştiam, nu te ştiam, eu ştiam că ne-ai părăsit pe noi, literaţii, şi te-ai dedicat cu trup şi suflet cercetării istorice. Dar revenim cu nostalgie şi dor, întotdeauna, la prima dragoste, şi spun: bine ai venit, să ne bucuri sufletul! Poetul ne uimeşte cu acest volum de versuri, modest ca amploare, dar cântărind greu ca valoare, încât ai crede că a scris toată viaţa poezie sau a citit multă poezie. Frumoase imagini, metafore, mergând până adânc, la matca originii sale. Poetul este un dăltuitor de timp, flămând de lumină, de iubire pentru tot ceea ce înseamnă natură, înaltă fire şi neprihănire”, a spus prof. Eleonora Bunea.

În continuare a vorbit prozatorul şi traducătorul Horia Vasilescu, un vechi prieten al autorului, care şi-a amintit de perioada anilor ’70 şi de grupul din care mai făcea parte Sorin Titel, precum şi de poezia pe care o scria pe atunci autorul lansat marţi, creaţie pe care el o aprecia foarte mult. „M-am şi mirat că nu a publicat mai curând un volum de versuri. Era apropiat de George Suru şi se înţelegeau foarte bine. După aceea s-a apucat de studii istorice, şi cred că şi profesia l-a împins spre asta… Venea mereu cu cărţi, tot timpul cu cărţi, încât mi-am zis că omul ăsta este un fel de Iorga. După aceea ne-am văzut tot mai rar… Dar aş vrea să subliniez că a fost un băiat foarte bun, un prieten excelent, un om gata de sacrificiu, un mare iubitor de poezie şi, mai presus de orice, credea în literatură”.

Manuela Ionescu a vorbit despre faptul că acest volum îl descoperă cititorului altfel pe istoricul şi arhivistul exigent şi riguros Constantin Brătescu. „Poezia dlui Brătescu se dezvăluie, plină de graţie, prin asocieri de cuvinte ce reverberează în imagini extrem de sensibile… Îl regăsim pe dl Constantin Brătescu purtător de poveri, în scânteieri de vers precum «Umerii mei, ca două şlepuri cenuşii», sau „Aş lua tot drumul în spinare», sau „Şi eu, cu deşertul în spate». Poezia dlui Brătescu este diafană precum petalele de scoică pe care vântul, în noaptea de aprilie, le-a nins, dar şi robustă, ca un nedormit stejar de care poetul se apropie cu sfială, pentru a nu-i trezi haiducii ce dorm la rădăcini”, a spus Manuela Ionescu.

Au mai luat cuvântul, vorbind despre carte şi autor, Lavinia Micu, fostă colegă la Arhivele Naţionale cu Constantin Brătescu, jurnalistul Adrian Crânganu şi scriitorul Ioan Jorz, care a spus că poeziile din acest volum sunt adunate în ani, revăzute şi lucrate, cuvintele fiind bine aşezate, cu rigoarea autocenzurii.

După ce le-a mulţumit tuturor pentru cuvintele frumoase şi a recunoscut că se simte pur şi simplu copleşit, Constantin Brătescu a spus că trăieşte momentul în felul său, evenimentul singularizându-se prin faptul că îi aminteşte de clipele de început, din 1968, când s-a stabilit la Caransebeş şi a înfiripat prietenii cu George Suru şi cu Nechifor Mihuţa, dar şi de întâlnirile teribile care aveau loc atunci când de faţă erau, la câte o şedinţă de cenaclu, Cornelia Ştefănescu sau Sorin Titel. „S-a spus aici că poezia nu înseamnă neapărat doar talent şi inspiraţie de moment. Înseamnă şi rigoare. Poate că şi de aceea am întârziat atât de mult cu această carte, întârziere explicabilă de altfel prin faptul că, dedicându-mă profesiei de arhivist, am avut foarte multe lucruri de făcut acolo. Am fost arhivistul care am pus ordine în documente şi am călărit judeţul în fel şi chip ca să aduc comori care să rămână pentru judeţ, aici, şi m-am dedicat acelei meserii. Apoi a mai intervenit un moment foarte dureros pentru mine, un fel de a mă închide pentru o lungă perioadă de timp – eu credeam că pentru totdeauna –, momentul 30 mai 1979… Mi-am revenit tot într-o zi de 30 mai, 1999… În acea noapte am reluat şi am scris două poeme – «Abecedar» şi «Cuminţenie» –, ambele dedicate lui George Suru, el murind în 30 mai”, a spus Constantin Brătescu.

În încheiere, Ioan Cojocariu i-a mai informat pe cei prezenţi că există fonduri pentru editarea unei reviste a scriitorilor caransebeşeni, cu atât mai mult cu cât preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, Cornel Ungureanu, se va retrage la Zăgujeni şi va coordona apariţia ei, şi, în plus, administraţia municipiului a fost de acord să cedeze o clădire care va funcţiona ca şi Casă a scriitorilor din Caransebeş, şi în acest proiect aşteptându-se implicarea reputatului om de cultură Cornel Ungureanu.

Sonia BERGER

Ştefan ISAC


Un gând despre “Constantin Brătescu, poetul …

Comentariile sunt închise.