Get Adobe Flash player

Clubul Montan Caransebeş, la 25 de ani


Primele cluburi de turism au apărut în Europa. Cum era şi firesc, cel dintâi a apărut în ţara celor care au inventat cluburile, respectiv Anglia. Astfel, înfiinţat în 1857, Clubul Alpin, cu sediul la Londra, reunea alpinişti cu experienţă, adevărate personalităţi ale lumii turistice şi ştiinţifice britanice.
În anul 1862 apare un club în Austria, iar în 1869 şi în Germania. Aceste două cluburi s-au reunit în 1873, şi, în decurs de 20 de ani, aveau 135 de cabane şi 200 de filiale în întreaga zonă montană din Germania şi Austria. Pe lângă activitatea turistică, Clubul se preocupa, în mod deosebit, de marcarea traseelor turistice, de construirea de cabane şi refugii, şi organiza cursuri de ghizi.
Tot în Austria, la Viena, se înfiinţează, în 1869, un Club de turism, iar în 1878, un Club de alpinism care îşi desfăşura activitatea în zona înaltă a Alpilor. Acest club edita şi un ziar, având ca specific alpinismul.
La Torino, în Italia, ia fiinţă, în 1863, Clubul Alpin Italian, care avea 36 de filiale şi 58 de cabane în Alpii Italiei. Publica lunar o revistă despre alpinism.
În patria turismului alpin, Elveţia, ia fiinţă un club de alpinism în 1863.
În 1868, şi în Norvegia şi Suedia apar cluburi de turism.
Înfiinţat în 1874, Clubul Alpin Francez avea 43 de filiale şi publica lunar o revistă bogat ilustrată.
Aceasta este imaginea de început a cluburilor turistice şi de alpinism din vestul Europei.
Fireşte, pasiunea pentru turism, alpinism şi schi se dezvoltă în secolul trecut, când revoluţia tehnică îi face pe oameni să caute natura, mişcarea şi muntele.
România, pe urmele Europei
Urmare a impulsului european, în ceea ce priveşte înfiinţarea cluburilor montane, se încearcă acest lucru şi la noi, e adevărat, mai anemic, dar se reuşeşte.
Astfel, în 1873, ia fiinţă, la Braşov, Asociaţia Alpină Transilvăneană, care, în 1883, construieşte prima cabană în Munţii Postăvaru, denumită la început „Casa Schuler”, iar mai târziu „Cabana Postăvaru”.
În 1919, se construieşte „Căminul Alpin” în Poiana Braşov, iar în Munţii Făgăraş, „Cabana Negoiul”, în 1881.
Prima asociaţie care militează pentru ocrotirea naturii este înfiinţată în anul 1920, de către marea iubitoare a naturii, scriitoarea Bucura Dumbravă, împreună cu geograful Mihai Haret şi scriitorul Emanoil Bucuţa, asociaţie ce se numea „Hanul Drumeţilor”. Mai târziu, s-a transformat în „Societatea de Turism şi pentru Protecţia Naturii”, care îşi propunea, printre altele, înfiinţarea unor parcuri naţionale şi rezervaţii naturale în România.
La 10 iunie 1925, Adunarea Generală a hotărât schimbarea numelui asociaţiei în „Turing Clubul României” pentru a se putea afilia la Uniunea Cluburilor Turistice din Europa.
Caransebeşul nu se lasă mai prejos
În Caransebeş, a început ofensiva generală, pornită pentru cucerirea, dezvoltarea şi punerea în valoare a potenţialului turistic impresionant pe care ni-l oferă munţii din apropiere – Semenic, Nemanu, Poiana Ruscă, Muntele Mic şi Ţarcu.
Dar cel mai la îndemână, pentru locuitorii oraşului, pentru plimbare şi promenadă, a fost şi va rămâne Teiuşul, care a fost recunoscut, la un moment dat, ca staţiune climaterică şi turistică.
Consider că va fi în folosul tuturor să cunoască detalii ale trecutului turistic al Caransebeşului.
Astfel, la începutul anului 1935, ia fiinţă în Caransebeş „Clubul Turistic Bănăţean”, din iniţiativa primarului de atunci, Isac Rădulescu, şi a altor oameni de cultură ai oraşului.
Este important să aflăm că scopul principal al Clubului era menţinerea şi dezvoltarea avântului turistic, ca un curent nou şi sănătos, apoi de a facilita şi a face accesibilă oamenilor vizitarea frumuseţilor naturale pe care le oferă regiunea noastră bănăţeană.
Clubul a editat o revistă, a înfiinţat un chioşc în piaţa oraşului, ca mijloc de propagandă, unde fiecare turist putea afla date ce îl interesau, sau putea cumpăra cărţi şi hărţi cu caracter turistic.
Au realizat marcaje turistice, excursii, au construit o cabană la Muntele Mic şi, în 1937, au organizat primul concurs de schi, la doar doi ani de la înfiinţarea Clubului.
Dar o mare reuşită a Clubului a fost realizarea, în anul 1936, a Monumentului Turismului, ce se găseşte la intrarea în localitatea Rusca Montană.
Toate acestea, şi încă multe altele, au fost posibile datorită susţinerii financiare a membrilor clubului, mulţi fiind intelectuali – avocaţi, profesori, ingineri, medici –, ofiţeri, studenţi şi mici meseriaşi, care au avut posibilitatea materială să susţină financiar Clubul chiar de la înfiinţare.
Şi chiar de la înfiinţare, în scurt timp, numărul membrilor cotizanţi a ajuns la 334, plus 23 de membri simpatizanţi.
Dar activitatea Clubului Turistic Bănăţean, atât de rodnică, este curmată odată cu schimbările politice ale vremii.
Intră în scenă Coco Galescu
Puţini munţi din România au aspectul atât de armonios şi atât de atrăgător ca Muntele Mic.
Alături de Muntele Mic, stă grandios Masivul din piatră, Ţarcu, cu vârfuri ce ajung la altitudinea de 2.190 de metri – Vârful Ţarcu, şi 2.192 de metri Vârful Pietri.
În aceşti munţi şi-a făcut ucenicia şi a prins drag de munte, în anii copilăriei, Coco Galescu.
Maturizarea în tainele şi tehnica alpinismului a dobândit-o la Clubul de Alpinism „Universitatea” din Timişoara, condus cu inteligenţă şi onestitate de către prof. ing. Eugen Seracin, căruia ştiu că îi poartă un respect deosebit şi o amintire plină de recunoştinţă.
Întors acasă, în oraşul natal Caransebeş, şi cunoscând bine activitatea fostului Club Turistic Bănăţean, intuieşte necesitatea continuării activităţii acestui Club.
Astfel, ideea şi iniţiativa înfiinţării Clubului Turistic Montan îi aparţine, şi a ajuns, acum, la al 25-lea an de activitate.
La început, a fost mai greu, dar a adunat în jurul lui un grup de tineri talentaţi şi plini de loialitate.
Un aport deosebit la înfiinţarea Clubului l-au avut tinerii, pe atunci, Florin Grama şi Adrian Prelipceanu, care acum sunt stabiliţi în SUA, dar nu uită ca, la anumite aniversări, să susţină Clubul care i-a consacrat ca alpinişti.
Şi anul trecut, la a 25-a aniversare a Clubului, Florin Grama ne-a vizitat şi, împreună cu Adrian Prelipceanu, a contribuit financiar la reamenajarea panoului de escaladă din Teiuş, panou de care s-a ocupat în mare parte colegul nostru Ciprian Gaica, în Caransebeş mai existând un panou de căţărare în sala de sport a Colegiului Naţional „Traian Doda”.
De la început, Clubul şi-a propus şi a activat cu trei secţii: Turism montan, Alpinism şi Escaladă şi schi.
Numărul total al membrilor înscrişi în Club este de 165.
Deşi cotizaţia de membru al Clubului este modică, de doar 30 de lei pe an, la ora actuală starea financiară a acestuia este zero.
Paleta de vârstă a membrilor Clubului este de la 8, la 85 de ani. Majoritatea sunt elevi, câţiva sunt studenţi, alţii angajaţi, şi doi pensionari: Constantin Liuba şi subsemnatul.
Sediul Clubului Montan este la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş.
Deşi Clubul este dotat cu tot ce este necesar pentru desfăşurarea activităţilor pe cele trei secţii, totuşi, ne-au lipsit corturile. Am fost sponsorizaţi cu 12 corturi noi, cu tot dichisul necesar, corturi pentru munte, model iglu, pentru două persoane.
Mircea SOCACIU

One Response to Clubul Montan Caransebeş, la 25 de ani

Traducere
Ultimele articole