Cinci locuri de joacă în şase luni


În ultima şedinţă de lucru, consilierii locali caransebeşeni au aprobat documentaţia tehnico-economică pentru investiţia care prevede amenajarea de locuri de joacă pe străzile Antoniu Sequens şi Ţarinei, precum şi pe Aleile Narciselor şi Bujorului. Prin soluţia propusă, ar urma să se realizeze cinci astfel de locuri de joacă, fiecare cu o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, dotate cu complexe formate din tobogane şi leagăne, precum şi cu balansoare cu arc, carusele şi mese de tenis. Elementele acestora vor fi fabricate din mase plastice, care îi vor proteja pe copii de rănire. Fiecare loc de joacă va fi dotat cu spaţii de promenadă şi odihnă, şi va fi împrejmuit cu un gard realizat din şipci de lemn, cu înălţimea de maximum 1 metru. Suprafaţa aferentă montării echipamentelor va fi protejată cu un strat de nisip cu grosimea de 20 de centimetri, iar masa de tenis va fi amenajată pe dale de beton.

Durata de realizare a acestei investiţii este de 6 luni. (M. Doman)