Get Adobe Flash player

De ce anul 2019 poate fi Centenarul Bănățean?

Vizualizari: 279

Anul de curând încheiat a fost cu siguranță unul încărcat de emoție pentru națiunea română, prin aniversarea Centenarului Marii Uniri din 1918. Societatea românească actuală, deși împresurată de nimbul dezbinării, s-a străduit să-și sărbătorească secolul scurs de la împlinirea celui mai important deziderat al poporului român. Cu o abundență de manifestări comemorative, aniversare și omagiale, anul 2018 a fost un an ce ne-a oferit unica șansă de a celebra Centenarul. Nu a fost trecută cu vederea nici contribuția bănățenilor la acest eveniment, deși istoria ne confirmă șansa sau neșansa de a aniversa și în anul 2019 un secol de la unirea politică a Banatului cu Țara.

Deși la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia s-a proclamat unirea tuturor provinciilor de peste Carpați cu Regatul României, provocările resimțite de bănățeni și puse pe tapet în restaurantul hotelului „Dacia” (actualmente „Unirea”) din Alba Iulia, în sera zilei de 30 noiembrie 1918, s-au confirmat. Astfel că deși voinţa populară exprimată la Alba Iulia a fost unanimă pentru unirea Banatului întreg cu România, în context internaţional s-a stabilit că o decizie asupra acestei provincii se va lua ulterior. Teritoriile ocupate de sârbi, mult mai întinse decât cele din aria de control a francezilor, au fost supuse în continuare unui tratament de anexare la Statul sârb. În această atmosferă de instabilitate şi incertitudine, românii bănăţeni, la îndemnurile preoţilor, au organizat întâlniri şi au redactat numeroase memorii pentru integritatea Banatului, încercând să influenţeze lucrările Conferinţei de pace de la Paris. Astfel de manifestări au avut loc în Caransebeș (18 mai 1919), Lugoj (în 10 iunie 1919), presa vremii estimând numărul participanţilor la 70.000 de persoane, şi Teregova (20 iunie 1919).

Banatul de Vest, în zona revenită României după Conferinţa de pace de la Paris, trebuia eliberat de sârbi până la 31 iulie 1919, dar operaţiunile de retragere au mai continuat câteva zile. Din păcate, înaintea plecării, sârbii şi-au înmulţit jafurile din instituţiile româneşti. Armatele franceze s-au retras din Banat în perioada 16-22 iulie 1919, fără incidente. În 20 iulie a fost predat autorităţilor româneşti oraşul Orşova, în 21 iulie Lugojul, iar în 22 iulie Anina şi Reşiţa. În zilele de 22 şi 23 iulie 1919, Armata Română a intrat în Caransebeș şi Lugoj, iar la 3 august 1919 îşi fac intrarea solemnă în oraş unităţile Armatei Române, sub comanda colonelului Virgil Economu.

O ultimă încercare diplomatică cu privire la soarta Banatului a fost făcută cu ocazia deschiderii primului Parlament ales al României Mari, în 5/18 decembrie 1919. Episcopul Miron Cristea, prezent la şedinţa Parlamentului ca senator de drept, a avut o poziţie publică în care a reafirmat dorinţa românilor de integritate a Banatului. Discursul său a fost publicat în Monitorul Oficial al României, dar şi sub formă de broşură, pentru a fi popularizat mai uşor.

Argumentele aduse pentru unitatea Banatului au fost de ordin istoric, geografic, strategic, dar şi spiritual. În urma discursului, Parlamentul a votat cu unanimitate o declaraţie politică ce susţinea integritatea Banatului şi unirea lui deplină cu România. Din păcate, tratatul de pace încheiat cu Ungaria în 4 iunie 1920 a reconfirmat graniţele Banatului stabilite în vara anului 1919.

Aceasta este motivația istorică și morală a posibilității bănățenilor de a serba în acest an un secol de la unirea administrativă a Banatului cu Regatul României, respectiv de la instaurarea administrației românești în această regiune. Paradoxul face că deși Banatul s-a jertfit pentru Marele Război încă din anul 1914, deși a fost revendicat în granițele sale naturale (până la Tisa și până la Dunăre), a sfârșit prin a fi împărțit între România și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, în proporție de circa 2/3 României și 1/3 Regatului sârb.

De aceea, invităm la reflecție pe contemporanii bănățeni în acest an ce poate fi considerat aniversar pe de o parte, dar și comemorativ, dacă privim spre românii rămași, iată, de un secol în afara granițelor naturale ale țării. Nu suntem motivați sau îndemnați la sentimente de repulsie sau răzbunare față de națiunile vecine europene și nu numai, însă avem această motivație de a da sens următorului secol, prin consolidarea moștenirii spirituale, culturale și naționale a românilor bănățeni.

Pr. Daniel ALIC

Arhim. Casian RUŞEŢ

Traducere