Cărăşeanul Daniel Surdu, pe lista pentru Europarlamentarele din 9 iunie



Cărăşeanul Daniel Surdu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a fost inclus în echipa de candidați propusă de Alianța Electorală PSD-PNL la alegerile pentru Parlamentul European.
„Este pentru mine un privilegiu să fac parte din acest proiect comun și să contribui la menținerea stabilității politice și continuității programelor europene asumate și în implementare.
Consider că este de o importanță crucială să ne implicăm activ în procesul decizional european și să ne asigurăm că interesele și valorile noastre sunt reprezentate în mod corespunzător la acest nivel. Prin munca noastră susținută și dedicată, putem contribui la consolidarea relațiilor cu partenerii europeni și la promovarea intereselor României în cadrul Uniunii Europene.
Sunt hotărât să-mi aduc contribuția la acest proiect comun și să lupt pentru o Europă mai puternică, mai unită și mai prosperă.
Mulțumesc Partidului Național Liberal pentru încrederea acordată și sunt convins că, împreună, vom reuși să obținem rezultate remarcabile pentru România și pentru cetățenii săi”, a scris Daniel Surdu pe pagina sa de socializare. (B. Naum)