Caransebeşul, în lumina Crucii


În după-amiaza zilei de prăznuire a sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, la intrarea în municipiul Caransebeş dinspre Lugoj a fost sfinţită o cruce luminată, recent înălţată de administraţia locală.

Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Evenimentul sfinţirii crucii a fost onorat şi de Brigada 18 Infanterie din judeţul Timiş, condusă de Generalul Gheorghe Simina şi colonelul Gheorghe Dinulică. Au fost prezenţi, deopotrivă, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale.

Această cruce luminată s-a ctitorit prin osteneala administraţiei locale, care a hotărât că la intrarea în municipiul de pe Timiş şi Sebeş este necesar să fie înălţat stindardul creştinismului, municipiul Caransebeş fiind unul din cele mai vechi centre episcopale cu tradiţii din Banat. La final, toţi cei prezenţi au luat parte la parada costumelor antice şi medievale, organizate cu ocazia „Serbărilor Cetăţii”. (C. Senco)