Constantin Daicoviciu s-a întors Acasă


Joi, 27 februarie, în prima zi a Simpozionului Internaţional „IN MEMORIAM CONSTANTIN DAICOVICIU”, la Biserica din satul Căvăran a avut loc un parastas în memoria academicianului Constantin Daicoviciu şi a fiului său, prof. univ. dr. Hadrian Daicoviciu, parastas oficiat de pr. ic. stavr. dr. Daniel Alic, consilier cultural la Episcopia Caransebeş, P.O. Liviu Mihai Drăgan, protopopul Caransebeşului, şi pr. ic. stavr. Ioan Dumitraşcu. În faţa numeroşilor credincioşi din localitate, despre cei comemoraţi au vorbit P.O. protopop Liviu Mihai Drăgan, părintele consilier cultural dr. Daniel Alic, care a dat citire unei scrisori din partea P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, oglindind viaţa celor doi şi realizările obţinute în domeniul arheologiei româneşti. Au mai vorbit dr. Sabin Adrian Luca, directorul Muzeului Brukental din Sibiu, elev al academicianului Constantin Daicoviciu, şi dr. Ioan Piso, profesor la Universitatea din Cluj.

Cei prezenţi s-au deplasat apoi în faţa Primăriei, unde a avut loc dezvelirea bustului academicianului Constantin Daicoviciu. Despre acesta, ca fiu al Căvăranului şi om de ştiinţă, au vorbit primarul comunei, Daniel Boambeş, dr. filolog Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi patrimoniu Cultural Caraş-Severin, prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici, de la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, prof. univ. dr. Eckkehardt Webber – Universitatea din Viena, dr. Dan Laurenţiu Tocuţ, deputat în Parlamentul României, şi dr. Karl Zeno Pinter, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie.

După aceea, participanţii s-au deplasat la Şcoala Gimnazială, unde au fost întâmpinaţi, conform tradiţiei româneşti, cu pâine şi sare, şi au vizitat Expoziţia Constantin şi Hadrian Daicoviciu.

De la ora 13, invitaţii la manifestare au servit prânzul la Restaurantul „Căvărănţana”, după care, conform programului ediţiei cu numărul 40 a simpozionului, având tema „Aşezarea rurală – centrul vieţii economice din preistorie până în contemporaneitate”, comunicările, la care au luat parte 100 de specialişti din România, Serbia, Anglia, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria, Croaţia, Austria şi Italia, s-au desfăşurat pe secţiuni. Astfel, în sala de consiliu a Primăriei – Arheologie şi Etnografie, moderator Gheorghe Lazarovici şi secretar Dimitrie Negrei, la „Căvărănţana” – Studii Clasice, moderator Ekkehard Weber şi secretar Lavinia Grumeza, iar la Biblioteca Constantin Daicoviciu – Istorie, moderator Costin Feneşan şi secretar Carmen Neuman.

Seara, s-au schimbat moderatorii şi secretarii, la secţiunea I, moderator Vasile Pistolea şi secretar Bogdan Ciupercă, la secţiunea II, moderator Francois Tassaux şi secretar Andrei Măgurean, iar la cea de a III-a secţiune, moderator Carmen Albert şi secretar Neluţu Rada.

Vineri, 28 februarie, de la Hotelul „Armando”, participanţii la simpozion au plecat spre Băile Herculane, pe traseu vizitând siturile arheologice de la Bucoşniţa, Teregova şi Mehadia, precum şi biserica din satul Cănicea, pavată cu cărămizi austriece şi romane descoperite la Domaşnea.

În staţiunea Băile Herculane, participanţii au vizitat vestigiile arheologice, după care s-a desfăşurat Simpozionul „Dunărea, Cultură şi Civilizaţie”, în cadrul proiectului transfrontalier România-Serbia IMPERIVM ROMANVM. La conferinţă au prezentat comunicări 20 de specialişti din Caransebeş, Bucureşti, Călăraşi, Serbia, Reşiţa, Drobeta Turnu Severin, Bulgaria, Timişoara. Moderatori au fost Milica Tapavički-Ilić şi Teodora Bracović, iar secretari, Oana Minodora Neagoe şi Bogdana Branca.

Închiderea oficială a simpozionului a avut loc sâmbătă, toţi participanţii intâlnindu-se la Caransebeş.

Organizatorii – Muzeul de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, prin directorul dr. Adrian Ardeţ şi colaboratorii domniei-sale, cu sprijinul Episcopiei Caransebeş, în colaborare cu Primăria comunei Constantin Daicoviciu, primar Daniel Boambeş, şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin – au ţinut să mulţumească tuturor participanţilor la acest simpozion, precum şi Restaurantului „Căvărănţana”, director, ing. Ion Caraibot, Hotelului „Armando” din Caransebeş, director Călina Cerna, Hotelului „Roman” din Băile Herculane, director general Petrică Băşulescu, pentru sprijinul substanţial oferit în buna desfăşurare a Simpozionului Internaţional „Constantin Daicoviciu”, aflat la ediţia cu numărul 40, prima de după Revoluţie care s-a desfăşurat în comuna natală a celui comemorat.

Ştefan ISAC

Constantin Daicoviciu s-a născut în 1 martie 1898, în localitatea Căvăran.

Biografia lui înfăţişează un om care a ştiut să preţuiască această viaţă, un om care nu s-a născut şi nu a trăit degeaba. El a ştiut să fructifice fiecare clipă a vieţii sale, fie ca istoric, arheolog, politician, profesor sau rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Între anii 1923-1968 a fost cadru didactic la Universitatea din Cluj, Catedra de antichităţi clasice şi epigrafice. Anul 1932 i-a adus funcţia de conferenţiar în cadrul aceleiaşi universităţi, pentru ca între 1940 şi 1941 să ocupe funcţia de decan, iar între 1957 şi 1968 pe cea de rector.

În anul 1965, Constantin Daicoviciu a devenit membru al Consiliului de Stat, sub preşedinţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Anul 1968 i-a adus şi titlul de Erou al Muncii Socialiste.

În data de 27 mai 1973, Constantin Daicoviciu a trecut la cele veşnice. Începând cu acel an şi până astăzi, localitatea Căvăran a început să-i poarte numele.

Pe lângă cel din localitatea sa natală, dezvelit în cursul săptămânii trecute, bustul lui Constantin Daicoviciu poate fi văzut în Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca.

Bibliografie:

www.ro.wikipedia.org

Pr. Ion TURNEA