Dacă fosta cetate a Caransebeşului şi mai apoi localitate urbană importantă a Banatului de deal şi de munte care i-a conferit renumele de „oraş”, ca o recunoaştere a trecutului său istoric (administrativ, militar, cultural şi spiritual), acest toponim generos şi meritat îşi avea originea şi în rolul jucat de locuitorii săi în promovarea şi exercitarea meseriilor. Chiar dacă Lugojul îi era superior din acest punct de vedere, ilustrat până şi în literatură, Caransebeşul a corespuns din plin solicitărilor locuitorilor săi şi celor din satele mai apropiate sau mai îndepărtate.

În secolul al XIX-lea, interesele profesionale ale meseriaşilor au fost apărate de către Corporaţia meseriaşilor din Caransebeş, înfiinţată în anul 1886. Trebuie subliniat faptul că nu toţi meseriaşii erau obligaţi să devină membri ai acestui for profesional.

În anul 1929, în evidenţele Corporaţiei meseriaşilor se aflau nouă fierari, 33 de cizmari, 11 croitori, 10 croitori pentru costume ţărăneşti, trei mecanici cu ateliere proprii şi şase rotari.

Pe raza oraşului funcţionau, în anul 1928, şase ateliere de rotărie, 16 de tâmplărie, şapte de fierărie, 14 de croitorie, patru de încălţăminte, 24 de măcelării şi 14 brutării.

Numărul meseriaşilor care lucrau în aceste ateliere, al calfelor şi ucenicilor era însă mult mai mare, iar documentele dovedesc acest lucru. În primăvara anului 1921, Prefectura judeţului Caraş-Severin era informată că în oraşul Caransebeş profesau 12 fierari, 16 rotari, 48 de tâmplari, 86 de cizmari, 82 de croitori şi 120 de zidari, adică 364 de meseriaşi. Numărul meseriaşilor a fost constant de peste 300. Astfel, în anul 1923 erau înregistraţi 345 de meseriaşi, iar în anul 1928 un număr de 337 de meseriaşi. Acestora li se adăuga un număr mare de calfe (293, în 1928) şi ucenici (336, în acelaşi an).

Din alte surse documentare, descoperim diversitatea de meserii practicate în oraş, în total 38, dintre care cei mai numeroşi erau cizmarii (31), blănarii (26), croitorii pentru femei (24), brutarii (12), croitorii pentru bărbaţi (12), dulgherii (12), măcelarii (12), tăbăcarii (12), frizerii (10). Este important de semnalat faptul că numărul românilor meseriaşi era destul de mare – aproximativ 110 în 1929, cei mai mulţi fiind blănarii, cizmarii şi măcelarii.

În Caransebeş s-a practicat şi olăritul, în evidenţele statistice figurând trei olari până în anul 1930. În anul 1927, aceştia utilizau importante cantităţi de pământ pentru olărit. Astfel, Naum Armion, care deţinea propriul atelier pe Str. Romanilor, exploata anual 8 tone de pământ, iar văduva Alexandrina Jucu şi Anica Calina, câte 6 tone de pământ, producţia acestora fiind destul de însemnată.

Numărul meseriaşilor va creşte în perioada 1930-1940, ajungând în acel ultim an la 725, dintr-un total al populaţiei de 10.199 de locuitori, ponderea acestora fiind de peste 7%, ceea ce le conferea o poziţie durabilă în plan ocupaţional.

Coorporaţia meseriaşilor din Caransebeş a avut de rezolvat şi unele nemulţumiri ale acestei categorii profesionale. Într-o şedinţă de comitet s-a analizat o plângere a croitorilor şi pantofarilor din oraş împotriva Închisorii Caransebeş, care permitea deţinuţilor să-şi vândă propriile produse executate în detenţie, atât la poarta închisorii, cât şi în piaţa oraşului.

Încă din anul 1926, la sugestia preşedintelui Corporaţiei meseriaşilor, Simion Mageriu, meseriaşii caransebeşeni şi-au propus crearea unui Cămin, de fapt, a unui lăcaş de cultură propriu, treptat adunându-se suma necesară. Printre donatorii care au înţeles scopul nobil al Căminului meseriaşilor s-au aflat Comunitatea de Avere, care a donat suma de 20.000 de lei, Banca Poporală, Prima Casă de Păstrare, Prima Bancă Grănicerească, Corcana SA, Ilie Orzescu şi Heinrich Fintz, fiecare cu câte 1.000 de lei ş.a. În scurtă vreme s-a adunat suma de 60.550 de lei, de la cei 167 de donatori.

La 4 martie 1927, Simion Mageriu a informat Comitetul de conducere al Corporaţiei că a reuşit să cumpere cu suma de 130.000 de lei o casă care va fi transformată în Casă culturală. În perioada 1927-1929, casa cumpărată a suferit modificări esenţiale, s-a achiziţionat mobilierul necesar şi un dulap pentru bibliotecă, iar sfinţirea localului a avut loc la 10 martie 1929. Având un Cămin propriu, unii meseriaşi au propus înfiinţarea unui cor propriu, obiectiv nerealizat, deoarece impunea eforturi financiare suplimentare.

Un eveniment important în viaţa acestei asociaţii profesionale s-a petrecut la 7 octombrie 1934, când a avut loc Adunarea generală de constituire a Asociaţiei culturale şi de ajutor „Căminul Meseriaşilor – Casă culturală din Caransebeş”, care la 15 mai 1935 a fost recunoscută persoană juridică. Scopul Asociaţiei era multiplu:

„1. de a acorda alimente, întreţinere sau alte ajutoare membrilor bătrâni sau deveniţi incapabili de muncă, dacă nu dispun de mijloace strict necesare existenţei;

2. a promova prin orice mijloace legale spiritul de solidaritate profesională şi a ridica starea culturală şi morală a membrilor săi;

3. a înfiinţa biblioteci, laboratoare pentru meseriaşi, a ţine conferinţe pentru pregătirea profesională, a veghea şi influenţa ca tineretul meseriaş să fie crescut în spirit moral şi patriotic, eventual a propaga şi sporturile;

4. a asigura pensia meseriaşilor membri, a le procura medicamente şi medic în caz de boală, a înfiinţa grupe de înmormântare şi orice alte instituţiuni de binefacere”.

Era un program ambiţios, pentru a cărui realizare a militat în mod deosebit preşedintele Asociaţiei, Simion Mageriu.

S-a încercat strângerea fondurilor necesare construirii unei Case de sănătate pentru meseriaşi la Băile Herculane, prin achiziţionarea în luna iulie 1936 a unui teren în suprafaţă de 542 mp, de la Casa Autonomă a Pădurilor Statului, pentru care s-a achitat suma de 14.417 lei. Sumele necesare ridicării casei de odihnă din frumoasa staţiune de pe Valea Cernei n-au putut fi adunate între anii 1936-1939.

Biblioteca meseriaşilor s-a înfiinţat în anul 1936, primindu-se şi o donaţie de 100 de cărţi din partea subrevizorului şcolar Iosif Târziu din Arad, toate făcând parte din Biblioteca bunului ortodox.

Constantin BRĂTESCU