Caransebeşeni la… înălţime!


Sâmbătă, 7 iulie, în Staţiunea Băişoara, din apropiere de Cluj-Napoca, s-a desfăşurat cea de a doua ediţie a ,,Maratonului Apusenilor – Hoinari prin trecut”. Competiţia  de alergare integral montană s-a desfăşurat pe o vreme toridă şi a propus alergătorilor trei trasee: 2.000 m ascensiune cumulată în proba de 40 km, 1.000 m ascensiune cumulată în proba de „viteză” 23,5 km, şi traseul ,,Family” – destinat celor care au dorit să-şi introducă copiii şi familia în lumea minunată a alergărilor montane.

Clubul Montan Caransebeş a fost reprezentat în această competiţie de Cristian-Carol Brecica şi Sorina Mihaela Terniceanu – în proba de 23,5 km, şi Daniel Benec, în proba de 40 km. La start au fost prezenţi 431 de concurenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 70 de ani, din ţară şi din străinătate, sportivi de mare performanţă în alergările de anduranţă, dar şi alergători amatori, pasionaţi de tot ceea ce reprezintă Muntele.

Iată rezultatele obţinute de alergătorii caransebeşeni: la proba de 23,5 km,  Mihaela Terniceanu – locul 6, la categoria 16-29 ani feminin, şi  locul 13 la Open Feminin – 3h 8min.; Cristian-Carol Brecica, salvamontist voluntar, locul 3, la egalitate cu Alin Flavius Tănase – ,,Alternative” Timişoara, la categoria 30-39 ani masculin, aceasta fiind prima clasare pe podium a unui cărăşean în probele de mare anduranţă montană la nivel naţional, şi locul 11 Open Masculin, cu timpul de 2h 11min.; în proba de 40 km, Daniel Benec a sosit în primii 60 de concurenţi care au terminat cursa. (S. Rogoz)