Bilanţ de sfârşit de an şi planuri de viitor la spitalul din Caransebeş 1



În ultima perioadă, Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş a primit aparatură medicală achiziţionată în baza unui proiect în care au mai fost implicate Primăria şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, fondurile provenind de la Ministerul Sănătăţii.
Proiectul, în valoare de 2,4 milioane de lei, a fost accesat în luna ianuarie 2020, aparatura care a ajuns la spital constând în 35 de monitoare, cinci ventilatoare, tărgi pentru Unitatea de Primiri Urgenţe şi Secţia Terapie Intensivă, aparate pentru Anatomie Patologică, injectomate, un defibrilator, masă de operaţii şi lampă scialitică, ele fiind deja operaţionale.
Primăria municipiului a asigurat cofinanţarea de 10 la sută din valoarea proiectului.
„În această perioadă de pandemie, aparatura este extrem de utilă, fiindcă, pentru pacienţii internaţi de COVID la Terapie Intensivă, avem nevoie de ventilatoare. De asemenea, era necesară şi staţia de supraveghere de la aceeaşi secţie, care urmăreşte şi monitorizează situaţia fiecărui bolnav. Masa de operaţie a fost montată în Sala de urgenţe, şi ea fiind mai mult decât necesară. Tărgile pe care le-am primit sunt atât fixe, cât şi mobile, cu ele putând fi transportaţi pacienţii pe partea de COVID, după terminarea pandemiei tărgile rămânând în continuare în secţie, pentru că pot fi folosite şi ca paturi”, a declarat dr. Bhupinder Singh, director medical al spitalului.
Fostul manager al unităţii medicale, Valentina David, a vorbit despre un alt proiect, respectiv modernizarea Laboratorului de analize al Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş.
„Proiectul reprezintă nu doar o necesitate, ci chiar o urgenţă, în sensul că în acest laborator aparatura nu aparţine spitalului, aşa că următoarele achiziţii vor viza dotarea acestuia, după care urmează Blocul operator. Toate acestea ni le-am propus pentru începutul de an 2021, fiindcă planuri ar fi mai multe. În regim de urgenţă ne vom ocupa de apa caldă din saloane, adică vom monta robineţi electrici, iar la Terapie Intensivă e vorba de acele interfoane montate la paturile pacienţilor, pentru ca aceştia să poată să sune la cadrele medicale, în funcţie de nevoile fiecăruia, astfel încât medicul sau asistentul să vină să-l vadă”, a declarat fostul manager al spitalului.
Valentina David a mai spus că unitatea medicală a fost sprijinită de primarul Felix Borcean şi administratorul public Florin Bogdea, prin Asociaţia „Salvaţi Spitalul Caransebeş”, care a făcut o sponsorizare în acest sens.
Bianca METEŞ


Un gând despre “Bilanţ de sfârşit de an şi planuri de viitor la spitalul din Caransebeş

Comentariile sunt închise.