Au fost activi, au fost sportivi…


Elevii de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din municipiul Caransebeş au încheiat cu succes proiectul denumit „Fii activ, fii sportiv!”, care îşi propune promovarea educaţiei fizice în rândul tinerilor, precum şi a unui stil de viaţă sănătos.

În ultima perioadă, în cadrul proiectului respectiv, elevii de la instituţia de învăţământ preuniversitar din urbea de pe Timiş şi Sebeş au organizat o serie de acţiuni de promovare a sportului juvenil, dar şi a beneficiilor pentru organism, ca urmare a practicării acestuia. În principal, coordonatorii au urmărit ca activităţile să se desfăşoare la modul distractiv, în scopul atragerii cât mai multor participanţi la acest demers.

Ultima fază a proiectului s-a consumat la Colegiul Naţional „C.D. Loga”, unde a avut loc o întâlnire interactivă a elevilor cu sportivii de performanţă din Caransebeş. Au fost prezenţi reputatul alpinist şi explorator Cornel Galescu, atleta Liliana Danci, Alexandru Popa şi antrenorul de lupte greco-romane Dumitru Toc, instructorul de fitness Andra Popovici, precum şi medicul instituţiei de învăţământ preuniversitar, Sofia Demian. Cu toţii au vorbit despre beneficiile pe care practicarea sportului le are asupra organismului. Totodată, sportivii caransebeşeni şi-au prezentat performanţele importante obţinute în carieră.

Ulterior, în sala de sport a colegiului s-a derulat un concurs sportiv cu probe distractive, la care au participat echipe de elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a. Denumirile formaţiilor au fost printre cele mai haioase, şi anume: „Puii înfocaţi”, „Radicalii”, „Spartanii”, „Puii îngheţaţi”, „Mixels”, „Pokemon”, „Pisicile sălbatice” şi „Gugulanii”.

Probele de concurs nu au făcut nici ele excepţie de la regulă, fiind dintre cele mai amuzante, atât ca şi cerinţe, cât şi ca titulatură, respectiv: „Bowling cu pet-uri”, „Sărituri în sac”, „Nu sparge balonul”, „Cutia de sardine” sau „Kursa Orbilor”.

Câştigătoarea competiţiei a fost desemnată echipa „Pisicile sălbatice”, urmată de „Radicalii” şi „Puii înfocaţi”. Medaliile primite recompensă de câştigătorii evenimentului sportiv au fost confecţionate handmade de Nicoleta Cozma, cadru didactic de Arte plastice la această unitate de învăţământ. Mai mult, elevii victorioşi au primit din partea sponsorului întrecerii accesul gratuit la o serie de şedinţe la centrul SPA din municipiu.

De precizat că faza finală a proiectului intitulat „Fii activ, fii sportiv!” a fost precedată şi promovată în urbea de pe Timiş şi Sebeş printr-o serie de flash mob-uri, demonstraţiile de dans spontan având loc în locaţii diferite, precum Piaţa Revoluţiei, în faţa imobilului Primăriei, Piaţa „General Ioan Drăgălina” şi în Piaţa agroalimentară centrală.

Vasi POPESCU