ATENŢIE LA CARDURI!


În ultima perioadă, în Caraş-Severin s-au înregistrat sesizări cu privire la infracţiunile săvârşite cu ajutorul cardurilor bancare. În general, victimele au călătorit în străinătate, unde probabil s-a realizat copierea datelor de pe carduri, tot acolo făcându-se şi operaţiunile financiare frauduloase (retragere de numerar sau cumpărături).

De asemenea, sesizări au mai fost cu privire la accesul fără drept la un sistem informatic (e-mail etc.). De aceea, cetăţenii este bine să aleagă parole cât mai complexe, să difere aceste parole de acces în adresele conturilor, să nu acceseze link-uri primite şi necunoscute, să tasteze în bara de căutare a paginilor dorite şi nu doar să copieze link-uri. Trebuie să fim atenţi la licitaţiile online de pe e-bay sau okazii!

NU FI VICTIMA INFRACŢIUNILOR CU CARDURI

  • păstraţi cardul în condiţii de siguranţă şi nu notaţi pe acesta codul PIN;

  • nu păstraţi codul PIN în portmoneu împreună cu cardul;

  • nu divulgaţi nimănui codul PIN (nici lucrătorii bancari nu au dreptul să cunoască sau să solicite acest cod);

  • nu împrumutaţi nimănui cardul pentru a efectua operaţiuni în numele dumneavoastră;

  • comunicaţi imediat băncii emitente a cardului, în cazul pierderii acestuia, şi solicitaţi blocarea lui în regim de urgenţă;

  • dacă scoateţi numerar de la un bancomat, verificaţi de fiecare dată să nu fie alte persoane în jurul dumneavoastră, iar dacă sunt, solicitaţi să păstreze distanţa de confidenţialitate (1metru, deoarece această distanţă nu permite vizualizarea codului PIN pe care îl introduceţi);

  • dacă observaţi pe carcasa bancomatului ataşate dispozitive suspecte (adiţionale), sesizaţi imediat unitatea bancară căreia îi aparţine sau Poliţia;

  • la efectuarea unei plăţi cu cardul la comercianţi, solicitaţi realizarea acesteia în faţa dumneavoastră şi un exemplar al chitanţei eliberate de dispozitivul POS;

  • nu răspundeţi la mesaje e-mail (poştă electronică), chiar dacă la prima vedere par a fi din partea unor bănci sau alte instituţii financiare ori companii, şi vi se solicită, sub diverse pretexte, detalii personale şi ale conturilor de card;

  • nu distrugeţi cardurile deteriorate sau expirate, ci predaţi-le întotdeauna băncii emitente.

NU DEVENIŢI COMPLICI LA TRANZACŢIILE FRAUDULOASE CU CARDURI!

În atenţia comercianţilor care folosesc dispozitive POS.

  • respectaţi cu stricteţe regulile transmise de unităţile bancare cu ocazia instalării unui dispozitiv POS;
  • solicitaţi, de fiecare dată, la efectuarea unei tranzacţii cu card, şi un act de identitate;
  • verificaţi de fiecare dată dacă numele înscris pe card este acelaşi cu cel din actul de identitate prezentat;
  • verificaţi de fiecare dată dacă numărul de card tipărit pe chitanţa eliberată de dispozitivul POS este acelaşi cu numărul ştanţat (embosat) pe aversul cardului;
  • verificaţi de fiecare dată dacă semnătura de pe verso-ul cardului prezentat la plată este aceeaşi cu semnătura de pe chitanţă;
  • nu acceptaţi tranzacţii cu suporturi tip card, care nu prezintă elementele de siguranţă specifice unui card bancar.