Cultura şi-a ţinut ziua la „George Suru”


Sala de festivităţi a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a găzduit luni, 15 ianuarie, manifestarea intitulată generic Zilele Culturii Naţionale. În deschidere, pentru al optsprezecelea an consecutiv, cadrele didactice şi elevii de la Colegiile Naţionale „C.D. Loga” şi „Traian Doda” au organizat spectacolul „Repetabila iubire”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu şi Zilei Naţionale a Culturii, programul cuprinzând momente poetice, lirice, muzicale şi dramatice, prin care elevii au răspuns importanţei acestui eveniment, dar şi Centenarului Unirii, sărbătorit la 1 Decembrie.

Totodată, a fost jurizat concursul cu tema „Mândru că sunt român”, la care au participat cu poezie şi eseu 45 de elevi, cu toţii primind însă diplomele în cadru festiv, la şcoală, în cursul zilei de marţi, premiile fiind oferite de Primăria municipiului Caransebeş, prin Biblioteca „Mihail Halici”, şi de Casa de Cultură.

În încheiere, „Incanto Quartetto”, al Operei Naţionale Române din Timişoara, a susţinut un concert cu piese de muzică clasică de mare popularitate.

Elevii au fost coordonaţi de profesoarele Ana Borcean, Mihaela Muntean, Ariana Covaci, Dana Tat, Oltea Fontu şi Dorina Coste.

Manifestarea a fost organizată de Primăria municipiului Caransebeş, Colegiile Naţionale „C.D. Loga” şi „Traian Doda”, Biblioteca „Mihail Halici” şi Casa de Cultură „George Suru”.

Mădălina DOMAN