„Ascultați pe mai marii voștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seama de ele, ca să facă aceasta cu bucurie și nu suspinând” (Evrei 13,17)
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Mare rău este dacă biserica nu are cârmuitor, dar tot atât de mare este răul și atunci când supușii ei nu ascultă de el. Poporul care nu ascultă de cârmuitorul său este asemenea celui ce nu are cârmuitor sau chiar mai rău decât acela. Căci neorânduielile celor ce nu au cârmuitor pot fi iertate, dar cei ce nu ascultă de cârmuitorul lor nu sunt nici vrednici de iertare”.
Pentru mântuire, în primul rând, trebuie să-i cinstim pe îndrumători și să-i ascultăm pe preoți. Chiar dacă îndrumătorii ar avea o viață păcătoasă, totuși nu trebuie să disprețuim învățătura lor, căci ei nu învățătura lor, ci pe a lui Dumnezeu o propovăduiesc, ceea ce Însuși Hristos poruncește, zicând: „Cărturarii și fariseii au șezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceți-le și păziți-le” (Matei 23,2-3). Propovăduitorul cuvântului lui Dumnezeu nu-și va pierde răsplata sa chiar dacă cel ce îl ascultă nu va primi cuvântul său și nu va asculta de el.
Păstorul trebuie să-i învețe pe oameni, să-i îndrume, să le mustre păcatele și să-i aducă la pocăință. Ceea ce îi învață pe oameni trebuie să dovedească și ei înșiși fapta lor, adică să arate chipul faptelor bune. De aici reiese că: cine nu învață greșește împotriva chemării sale; cine nu învață și trăiește rău greșește de două ori mai mult: el însuși merge la pieire și îi trage și pe alții după sine.
Oamenii trebuie să asculte de păstor. Precum oaia care nu ascultă de glasul păstorului său și se depărtează de turmă cade pradă fiarelor sălbatice, așa și omul care nu ascultă de păstorul său sau îndrumătorul său cade pradă diavolului și, prin urmare, piere. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Datorită Crucii lui Hristos de pe Golgota nu ne mai temem de lupul-satan, căci Îl avem cu noi pe Păstorul cel Bun, Mântuitorul sufletelor noastre”.
Trebuie să-i iubim pe păstorii noștri, să-i cinstim și să avem recunoștință față de ei. De va spune cineva că păstorul trăiește rău și nu face ceea ce îi învață pe oameni, trebuie să răspundem că pentru faptul că trăiește rău și nu face ceea ce învață, nu vom răspunde noi înaintea lui Dumnezeu, prin urmare, ce ne privește pe noi dacă trăiește rău? El, însă, va da răspuns pentru sufletele păstorite și tot el va fi pedepsit.
Păstorul are și el neputințe, ca fiecare om care trăiește în lumea aceasta și, de aceea, nu este de mirare că greșește, ca un om; dar noi trebuie să ne rugăm pentru el să se îndrepte, ceea ce va fi de folos întregii comunități.
De va învăța drept, dar va trăi nedrept, noi să luam aminte și să facem ceea ce învață el, iar viața lui să nu o urmăm. Așa a spus și Mântuitorul Hristos cărturarilor și fariseilor: „…toate câte vă vor zice vouă, faceți-le și păziți-le” (Matei 23,3).
Deseori se întâmplă ca păstorul să rabde pe nedrept multe clevetiri, vorbe rele, ponegriri și hule. Nimeni nu are parte de mai multe clevetiri și vorbe rele și urâte ca păstorul. Căci oamenii răi, ale căror păcate el le mustră, nerăbdând acest lucru, deseori răspândesc zvonuri rele despre el și spun lucruri de care el nici nu are habar; sau dintr-un lucru mărunt fac ceva colosal sau înfloresc sau nu spun așa cum a fost, turbând de furie împotriva lui.
De aceea, să ne ferim și să nu osândim, căci nu vom scăpa de păcat, deoarece, chiar dacă el va greși cu adevărat, nu este treaba noastră să-l judecăm. Iar, de va fi nevinovat, de două ori mai mult vom greși și va fi foarte grav, căci vom fi aspru pedepsiți și pentru că am osândit, și pentru că era nevinovat cel pe care l-am osândit.
Să fim cu luare aminte la cuvintele ce se desprind din Psalmul 22: „Domnul este Păstorul meu și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a sălășluit, la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui” (Psalmul 22,1-3).
Pr. Petru PAICA