Get Adobe Flash player

Gugulania pitorească: Turnu Ruieni


Istoric
Comuna Turnu Ruieni se află în nord-estul judeţului Caraş-Severin, pe partea de nord a Culoarului Timiş-Cerna, la poalele de nord-vest ale Muntelui Mic, pe valea râului Sebeş. Comuna numără 1.094 de gospodării, are trei grădiniţe şi trei şcoli, având în componenţă satele Turnu Ruieni, Borlova, Zerveşti, Dalci, Ciceni şi Zlagna.
Turnu Ruieni este centru de comună şi este compus din două aşezări: Turnu şi Ruieni. Turnu este atestat documentar din anul 1462, dintr-un Legat al familiei Mutnocy-Lado-Ormenypest, iar Ruieni este atestat documentar din anul 1458, fiind amintit de un om al regelui pe nume George Toth, care numeşte acest sat Pokolfalu. Începând din anul 1947, cele două aşezări s-au contopit, formând localitatea Turnu Ruieni.
Borlova. Primele documente arată existenţa satului din anul 1519, fiind „răsfirat” pe valea râurilor Borlova şi Sebeşel, asemenea sălaşelor din zilele noastre. De pe aceste văi a fost mutat pe valea râului Sebeş între anii 1753-1755, cu ocazia vizitei împăratului Iosif al II-lea. A fost comună din cele mai vechi timpuri până în anul 1950.
Zerveşti. Datează din secolul al XV-lea. Profesorul Nicolae Tonier, în lucrarea intitulată „Caransebeşul în sec. XIV-XVIII”, aminteşte că, prin anul 1591, la Zerveşti a funcţionat o tipografie a unui tipograf călător, Faber Bonaventura, unde se tipăreau cărţi religioase protestante.
Zlagna. Este atestată documentar din secolul al XVI-lea; localitatea a fost arsă din temelii în timpul „răzmeliţelor” cu turcii, fiind refăcută mai târziu.
Dalci. Este atestat documentar din anul 1534 ca fiind proprietatea lui Nicolae Noneica. În anul 1585 este proprietatea lui Nicolae Florea şi se numeşte Dalchi.
Asezările umane din zona comunei Tumu Ruieni dateazaă din perioada Comunei primitive, cu evoluţie continuă în perioada dacică, romană şi feudală (vezi ruinele Turnului lui Ovidiu), iar din secolul XIV sunt atestate primele aşezări – Turnu Ruieni, Borlova, Zlagna şi Zerveşti.
În lucrarea „Încercare de istorie politică a Banatului Timişoarei”, de Francesco Griselini, se pomeneşte de urme din perioada romană privind exploatarea minereurilor din zonă, în speţă de exploatări de cuarţ aurifer, lucrări executate şi în perioada în care cercetătorul italian a colindat Banatul, de către ţigani.
„În Banat sunt multe ţinuturi în care pot fi văzute astfel de gropi şi urmele unor spălătorii asemănătoare, despre care se crede – datorită vechimii lor – că ar fi de pe vremea romanilor. Asemenea gropi se află la Vârciorova, Bolvaşniţa, Borlova şi Turnu, în Districtul Caransebeşului…“.
În timpul lungilor perioade de conflicte dintre populaţia română, turci, tătari, austrieci şi unguri, care s-au succedat pe teritoriul Banatului, Culoarul Timiş-Cerna a fost mereu cale de acces a taberelor inamice, dar şi câmp de bătălii sângeroase. Populaţia, în cea mai mare parte română, s-a refugiat spre munţi, întemeindu-şi aşezări ferite, din văile superioare ale râurilor şi până spre culmile munţilor. Aşa au luat naştere şi localităţi ca Turnu sau Borlova. În perioadele liniştite, s-au reîntors spre câmpurile fertile din albiile largi ale apelor, zone agricole unde apar sate ca Zlagna sau Zerveşti.
Ruinele Turnului Lui Ovidiu, de pe culmea cu acelaşi nume – Culmea Turnului –, stau mărturie a existenţei unui punct întărit de apărare a intrării pe Valea Sebeşului, loc de refugiu pentru locuitori.
Populaţia din cele şase sate a crescut continuu. În anul 1770, Francesco Griselini îi trimite baronului Josef von Sparges o scrisoare despre populaţia Banatului, în care arată că în Districtul Caransebeşului, aflat sub administraţie militară, se aflau 23 da sate, cu o populaţie de 29.828 de locuitori, predominant de origine română, colonişti germani, italieni şi francezi, ţigani şi evrei. În această cifră erau incluse şi satele actualei comune Turnu Ruieni.
Sporul natural a fost majoritar pozitiv, cu excepţia perioadelor de război, astfel că, începând din 1977, cifra locuitorilor comunei trece de 4.000, ajungând, la Recensământul din 1992, la 4.436 de locuitori.
Ocupaţia principală a fost mereu agricultura, predominând creşterea animalelor şi pomicultura, iar în 1987 începe construcţia Lacului de acumulare Zerveşti, ca resursă de apă potabilă, astfel dezvoltându-se şi sectorul construcţiilor hidrotehnice.
Turism
Suprafaţa teritoriului administrativ al comunei este predominant montană şi colinară, în proporţie de 80%. Se desfăşoară pe versantul vestic al Masivului Ţarcu, dealurile submontane mărginind malul estic al Culoarului Timiş-Cerna. Întreg teritoriul este inclus în Bazinul hidrografic al râului Timiş, cursul superior cuprinzând afluenţii din malul drept.
Teritoriul administrativ este desfăşurat în partea estică a judeţului Caraş-Severin, întinzându-se pe axa Nord-Sud, între comunele Obreja şi Zăvoi, din Valea Bistrei până la comuna Bolvaşniţa spre sud, comuna care ajunge până la vârfurile cele mai înalte ale teritoriului judeţean – Vf. Ţarcu, de peste 2.000 de metri altitudine. Pe axa Est-Vest, comuna Turnu Ruieni se întinde de la limita administrativă a municipiului Caransebeş, situat pe râul Timiş, până la izvoarele râului Sebeş şi până pe culmile Muntelui Mic. Nu atinge direct Culoarul Timiş-Cerna, deci nu se situeaza pe un traseu de circulaţie major ( DN 6 – E 70).
Ca întindere, este a opta comună din judeţ, cu o suprafaţă de 15.129 ha, cea mai mare suprafaţă fiind cea a comunei Zavoi (38.163 ha), urmată de Teregova, Prigor, Berzasca, Bănia, Mehadia şi Rusca Montană. Spre deosebire de aceste comune, cu o densitate mică a locuitorilor ân teritoriu (între 11-17 loc./ha), comuna Turnu Ruieni ajunge aproape de densitatea medie pe judeţ în mediul rural (28 loc./ha), având 28,8 loc./ha.
Pe direcţia Nord-Sud, întinderea maximă este de cca. 7 km, iar pe direcţia Est-Vest, lungimea comunei este de cca. 2 km. Altitudinea maximă este înspre Est, în Vf. Muntele Mic – 1.802 m altitudine, şi coboară lent spre Vest, spre cursul Timişului, ajungând la o altitudine de cca. 270 m în zona Poienii Narciselor, de lângă Zerveşti.
Poiana Narciselor este o arie protejată botanică, fiind cunoscută pentru flora spontană de primavară – narcisele (Narcisus stellaris). Este situată în stânga Lacului de acumulare Zerveşti, la o altitudine de 250 m. Nu este marcată cu împrejmuriri şi riscă să se degradeze.
Turnul lui Ovidiu este un monument istoric situat la 2 kilometri de localitatea căreia i-a dat numele, Turnu Ruieni. Turnul lui Ovidiu era pe vremuri un turn de alarmare, observare și luptă medieval, construit pe locul unui vechi turn roman. Este un donjon (turn) medieval, aflat azi în stare de ruină, situat în apropierea localității Turnu Ruieni, pe culmea Dealului Stârminiţa (altitudine 420 m). Construcția cu secțiune patrulateră este înaltă cam de 12 m, în trecut ea având o înălțime probabilă de aproximativ 13,5 m, interiorul fiind construit etajat, pe patru nivele. Grosimea zidurilor construite în principal din piatră de râu, calcare, gresii și granit variază de la bază spre vârf, subțiindu-se cu cate 40 de cm pe fiecare nivel, începând cu cel de al doilea, de la 3 m până la 1,8 m. Zidurile sunt sprijinite la colțuri cu contraforturi reduse treptat în grosime. Nivelele funcționale ale construcției erau realizate pe planșee de lemn, iar accesul în donjon se făcea printr-o ușă aflată la o înălțime de 7,5 m față de sol, prin intermediul unei scări mobile. În prezent, unul din colțuri este complet prăbușit. Ca parte a sistemului defensiv, turnul era prevăzut, la 20-25 de metri de acesta, de jur împrejur, cu un șanț de apărare de formă cvasi-circulară, un pod servind trecerii peste adâncitură. Rolul turnului era unul strategic, de observație, locul propice în care este situat oferind deschidere atât către valea Sebeșului, cât și spre Culoarul Timiș-Cerna, eventualele mișcări de trupe inamice putând fi văzute din timp, asigurând astfel posibilități eficiente de alarmare. Donjonul este monument istoric evidențiat în Lista Monumentelor Istorice din România cu codul CS-II-m-B-11218.
În Masivul muntos Retezat-Godeanu, din partea nord-vestică a Carpaţilor Meridionali, cel mai înalt vârf este Muntele Mic, cu o înălţime de 1.802 metri, încadrat geografic în Munţii Ţarcu. La Muntele Mic se poate ajunge de la Caransebeş, apoi prin Zerveşti şi Borlova, până la Valea Craiu, de unde există o linie cu telescaun către staţiunea Muntele Mic, aflată la altitudinea de 1.525 de metri. Cu o lungime de 3,5 kilometri şi o diferenţă de nivel de 799 de metri, este cel mai lung traseu de acest tip din ţară. Ascensiunea spre staţiune e relativ uşoară, iar priveliştea panoramică oferită iubitorilor de peisaje alpine stâncoase, cu numeroasele lacuri glaciare din văi, este deosebit de pitorească, această zonă fiind recunoscută ca una dintre cele mai frumoase din ţară.
Crucea văzută din cupola Catedralei timişorene. În vara anului 1936, la cota de 1.670 de metri, a fost inaugurată Crucea de pe Muntele Mic, monument închinat eroilor bănăţeni din zona de graniţă care au luptat în războiul pentru reîntregire, fiind ridicată tot de municipalitatea timişoreană. Realizată din tulpini de brad, crucea avea o înălţime de 25 de metri şi era iluminată în timpul nopţii de patru reflectoare. După construirea Catedralei timişorene, se spune că în nopţile senine crucea putea fi văzută din cupola acesteia. Vechiul monument a fost înlocuit în 2004 de o nouă cruce cu structură metalică, aproape la fel de înaltă ca cea de pe Caraiman şi iluminată feeric în timpul nopţii cu ajutorul unui sistem propriu de producere a energiei electrice. Primăria mai construise aici o bisericuţă de lemn, ridicată în stilul celor din Maramureş, şi schitul Sf. Prooroc Ilie, sfinţite la 1 mai 1940 de Vasile Lăzărescu, pe atunci episcop al Caransebeşului. Catapeteasma bisericii, din lemn de stejar, a fost sculptată de artistul timişorean Ştefan Gajo, cel care a sculptat şi mobilierul de lemn din interiorul Catedralei mitropolitane timişorene. Viaţa monahală de pe Muntele Mic a fost interzisă în anii comunismului, fiind reluată abia după 1991. De câţiva ani a devenit o tradiţie ca Episcopia Caransebeşului, în administrarea căreia se află acum biserica şi crucea, să organizeze în 14 septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, un pelerinaj la Crucea de pe munte, pentru cinstirea memoriei eroilor bănăţeni. Pelerinaje au loc şi în 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Ilie.
Oferta turistică Începând cu anii ’60 s-au construit noi hoteluri, s-a dat în folosinţă teleschiul iar mai târziu telescaunul, care face legătura cu Valea Craiu, dar în prezent posibilităţi de cazare există doar la cabane şi pensiuni private. Muntele Mic este o staţiune atractivă din punct de vedere turistic mai ales iarna, când pantele muntelui se transformă în pârtii de schi cu diferite grade de dificultate.
Zăpada are aici o grosime medie de un metru, iar anotimpul rece durează uneori din noiembrie până în mai.
În împrejurimi se pot organiza partide de vânătoare şi pescuit, competiţii şi evenimente pentru amatorii de sporturi cu motor pe teren accidentat, iar iubitorii de alpinism şi de zboruri cu parapanta pot găsi câteva locuri potrivite pentru ascensiuni şi zboruri line. De la Muntele Mic pornesc câteva trasee montane de trei-patru ore spre obiectivele turistice mai apropiate – Ţarcu şi Căleanu, Cuntu sau Poiana Mărului.
Mădălina DOMAN

Lasă un răspuns

Traducere