AQUACARAŞ – datorii eşalonate


În ultima şedinţă ordinară a Consiliului local, desfăşurată la sfârşitul lunii martie, aleşii caransebeşeni au hotărât, ca urmare a câştigării, în instanţă, a procesului cu AQUACARAŞ, să eşaloneze plata datoriilor acestei societăţi, care se ridică la 1,8 milioane de lei, până la sfârşitul acestui an. Datoria se compune din redevenţa datorată bugetului local al municipiului pe o perioadă de mai mulţi ani, la care se adaugă penalităţile aferente.

„Având în vedere că sentinţa, care este definitivă şi irevocabilă, trebuie pusă în aplicare de un executor judecătoresc, în urma discuţiilor purtate cu conducerea AQUACARAŞ, care nu poate achita toată suma acum, s-a ajuns la o soluţie de compromis, ca datoria să fie eşalonată, în baza legii, în acest an bugetar, astfel ca la sfârşitul lunii decembrie să fie ultima rată. În această situaţie, se vor debloca conturile de către executorul judecătoresc, noi ne vom recupera această datorie, iar AQUACARAŞ va funcţiona în condiţii normale”, a spus primarul Marcel Vela la sfârşitul şedinţei de consiliu local.

Bianca METEŞ