Apa, o problemă care arde la Caransebeş



Marţi, 3 decembrie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a avut loc întâlnirea anunţată de edilul Felix Borcean, între cetăţenii municipiului care au reclamat calitatea apei potabile şi reprezentanţii operatorului judeţean, Aquacaraş, pentru a căuta soluţii de remediere a acestei probleme, în caz contrar primarul anunţând că va merge până acolo încât să ceară locuitorilor oraşului să nu mai plătească apa societăţii furnizoare.
Felix Borcean a subliniat că problema este una veche, afirmând că, în urmă cu ceva vreme, prin modul în care este amplasat bazinul de retenţie de la Zerveşti şi tot ceea ce însemna reţeaua de distribuţie din oraş, locuitorii municipiului puteau spune că la Caransebeş este cea mai bună apă de consum din ţară. „În anul 2005 s-a demarat un proiect pe fonduri europene, care în Caransebeş este finalizat în proporţie de peste 90 la sută. Asta înseamnă că municipiul nostru are reţea nouă, staţie de epurare, finalizată în 2016 şi care este una dintre cele mai moderne din ţară, iar staţia de tratare a apei este aproape finalizată. Prin 2016-2017 ne tot războiam cu Aquacaraş şi cu exploatatorii forestieri care aveau lucrări în zona pârâului Dalci, cel care aducea aluviuni în Lacul Zerveşti, şi puneam calitatea apei din Caransebeş pe seama acelor lucrări, iar apa tulbure venea în reţea. A trecut perioada respectivă, am încercat să finalizăm acel canal de deviere a pârâului Dalci în aval, pentru a nu se mai scurge direct în bazinul de la Zerveşti, o lucrare care a început de foarte multă vreme, dar care n-a fost finalizată, pentru că Hidroelectrica a intrat în insolvenţă şi nu s-au mai permis investiţii pentru acel canal. Investiţia nu s-a rezolvat, fiindcă Primăria nu putea să o facă, deoarece acolo era vorba de terenuri private ale cetăţenilor din Turnu Ruieni. Între timp au încetat şi exploatările forestiere din zonă, suntem pe final de 2019, şi într-adevăr problema apei în Caransebeş este una care ne doare pe toţi, într-o mai mică sau mai mare măsură, şi spun asta pentru că, spre deosebire de Balta Sărată, în Pipirig apa este mai bună”, a rezumat situaţia Felix Borcean.
Primarul Caransebeşului a mai adăugat că municipiul va fi prima localitate din judeţ care va beneficia de o reţea în totalitate nouă de apă şi canalizare şi care, odată ce va fi finalizată şi Uzina de tratare a apei, va avea acest circuit închis complet. Inconvenientul constă în faptul că, în perioada executării acestor lucrări, reţelele, chiar noi fiind, s-au umplut cu aluviuni care noaptea se depun, iar dimineaţa apa de la robinete e tulbure.
Claudia Boloca, şefa Laboratorului Aquacaraş, nu a exclus faptul că apa e murdară la robinete, dar operatorul judeţean de apă şi canalizare a luat în concesiune de la administraţia caransebeşeană Uzina de apă care are doar nişte filtre. „Captarea e colmatată la lac (Zerveşti – n.r.), au fost discuţii şi cu Apele Române, şi nu s-a făcut nimic. În momentul în care vor porni ploile şi zăpezile, noi preluăm apă brută de la Apele Române pe care o plătim. Noi o tratăm, băgăm nişte substanţe chimice pe care le luăm la nişte preţuri fantastice. Deci, preţul pe care îl plăteşte populaţia, dacă noi nu vom mai trata apa aia, populaţia va bea o apă exact cum vine din lac la momentul acela”.
Întreruptă de cetăţenii nemulţumiţi, Claudia Boloca le-a spus acestora că toţi sunt cam din acelaşi cartier în care se execută lucrări, iar oamenii i-au arătat trei sticle pline cu apă, dintre care două aveau un conţinut foarte colorat. Şefa Laboratorului a mai afirmat că în Caransebeş există mulţi rău-platnici şi foarte mulţi cetăţeni care nu au plătit niciodată apa, adăugând că „şi aici se află probabil dintre aceştia, care vin acum şi se revoltă, fiindcă noi i-am tot somat”, stârnind din nou rumoare în sală.
„Nicio reţea din Caransebeş nu are o vană de golire, singura posibilitate pentru a ajuta aceste reţele este spălarea prin hidranţi. S-a şi încercat acum câteva săptămâni, dar s-a oprit. Probabil că dl director al Exploatării Caransebeş, Daniel Isac, îşi va face un program de spălare, pe toate zonele astea”, a mai spus Claudia Boloca.
În aceste condiţii, Felix Borcean le-a propus cetăţenilor să acorde societăţii Aquacaraş un termen de două săptămâni, până vineri, 20 decembrie, pentru a remedia situaţia, după care se vor întâlni din nou şi, în funcţie de rezultat, vor lua o decizie.
Şeful Departamentului Comercial al SC Aquacaraş SA, Ştefan Stănoiu, a spus că a venit la această întâlnire din proprie iniţiativă. „Am constatat unele probleme pe care le reclamă oamenii vizavi de calitatea apei, ştim că aceasta e o problemă mai veche la Caransebeş. Din informaţiile pe care le avem noi şi din buletinele de analiză pe care le facem, în momentul de faţă apa este potabilă la Caransebeş. E adevărat că sunt unele zone în care turbiditatea, sau culoarea, este afectată de reţelele vechi ale imobilelor. Am notat străzile care sunt afectate, intenţionăm să facem un program de spălare a reţelelor din aceste zone, astfel încât calitatea apei să fie mai bună. În Caransebeş, reţeaua e schimbată în mare parte, aproximativ 80 la sută, urmează racordarea imobilelor la noua reţea. Vom încerca să montăm unele vane de golire a reţelelor şi să facem spălările pe fiecare capăt de reţea”, a spus Ştefan Stănoiu.
Referitor la propunerea primarului Felix Borcean făcută cetăţenilor, de a plăti doar jumătate din factură, şeful Departamentului Comercial a declarat că e greu de crezut că se va obţine o asemenea reducere. „A fost şi o propunere a noastră, de a merge în teren să vedem zonele reclamate, să vedem calitatea apei, dar nimeni nu şi-a manifestat dorinţa de a veni cu noi pentru prelevarea probelor, dar vom face un program pentru aceasta, fiindcă vrem să fim cât mai aproape de cetăţeni”, a mai adăugat Ştefan Stănoiu.
„Am auzit şi eu câteva frânturi din ceea ce a spus reprezentantul Aquacaraş, care a afirmat că oamenii nu merg la locuinţe pentru a recolta probe de apă în acest moment. Eu nu cred că oamenii aceştia au venit la Primărie pentru că cineva ar încerca să trişeze în legătură cu calitatea apei din Caransebeş. Este o problemă pe care o recunoaşte şi societatea Aquacaraş, o resimţim şi noi, apa din Caransebeş nu este o apă de calitate. Am încercat să fiu cât se poate de obiectiv, să fiu ca un arbitru între cetăţeni şi Aquacaraş, dar nu puteam să fiu atât de obiectiv, pentru că eu însumi sunt unul dintre locuitorii din Caransebeş care nu beneficiază de o apă de calitate la robinet. E adevărat că nu permanent, calitatea apei din municipiu nu este în permanenţă cea pe care au scos-o în evidenţă cetăţenii, dar e o problemă care afectează de foarte multă vreme gospodăriile din oraş, de aceea le-am propus, cât se poate de împăciuitor, să mai aşteptăm două săptămâni la solicitarea reprezentanţilor Aquacaraş vizând acea spălare de reţele, să vedem ce se întâmplă, dacă se produc transformări radicale, după care o să revin cu prima propunere, de a merge în Consiliul de Administraţie al Aquacaraş şi a propune reducerea tarifelor strict în Caransebeş. Cred că este posibil, chiar dacă deţinem doar 6 la sută, practic avem o pondere foarte mică în acţionariat, dar, pe baza semnăturilor cetăţenilor, dacă există unitate, cred că se poate realiza acest deziderat, dar asta în condiţiile în care nu se întâmplă nimic deosebit în cele două săptămâni. Dacă vom vedea că există o modificare radicală, îmi voi retrage această propunere şi cred că cetăţenii vor fi mulţumiţi”, a mai spus Felix Borcean.
Sonia BERGER