Ana Munteanu a adus cântecul popular la ea acasă


Finalistii, in mijlocul carora se afla Ana Munteanu

Din 8 septembrie, de la Sărbătorirea Sfintei Maria (Naşterea Maicii Domnului), al cărei hram îl poartă biserica din Buchin, nu au trecut nici două săptămâni, şi iată că un alt eveniment artistic – cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional ,,Ana Munteanu” – a îmbrăcat comuna în straie de sărbătoare. Această manifestare, desfăşurată în zilele de 21 şi 22 septembrie, este unică, prin faptul că, chiar dacă înainte au mai existat acţiuni similare şi în alte locuri, acum, doar aici se mai întrec într-un concurs tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, precum şi rapsozi populari de peste 36 de ani.

Prin acest Festival, organizatorii şi-au propus să pună în valoare muzica populară autentică, să descopere şi să promoveze noi talente din ţară şi străinătate, aducând cinste înaintaşilor noştri, urmărind, de asemenea, ca fiecare participant să scoată în evidenţă zona de unde provine, atât prin melodiile interpretate, cât şi prin costumul purtat. La această manifestare cultural-artistică au participat 28 de concurenţi.

Adrian Stanca, un tata fericit ca cele doua fiice, Oana si Raluca ii calca pe urme

Un juriu alcătuit din personalităţi de marcă în domeniul folclorului, compus din prof. Gelu Stan, dirijor, folclorist, realizator de emisiuni folclorice la Radio Timişoara – preşedinte, prof. dr. Daniela Băcilă, realizator de emisiuni folclorice la Radio Timişoara, prof. Gheorghe Ţunea, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Ana Munteanu, interpretă de folclor, înv. Florica Franţ, directorul Festivalului şi câştigătoarea Trofeului primei ediţii a acestuia, prof. Ioan Gheorghe Oltean, realizator de emisiuni folclorice la TV Favorit şi TV Victoria Vârşeţ, Gheorghe Coilă, primarul comunei Buchin, prof. Iancu Laurenţiu, directorul Şcolii de Muzică din Caransebeş şi dirijor, a desemnat următorii câştigători: secţiunea I, 16-35 ani: Milena Ţăran, Timiş – Premiul Radio-TV Victoria Vârşeţ, Alexandra Băcilă, din Alba – Premiul Radio Regional Timişoara, Ioana David, din Cluj – Premiul ,,Ana Munteanu”, Andrei Molocea, din Hunedoara – Premiul Televiziunii ,,Favorit”, Loredana Sitaru, din Caraş-Severin – Premiul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Iasmina Iova (cea mai tânără concurentă, având doar 16 ani), din Reşiţa – Premiul Primăriei Buchin, Elena Gocea, din Olt – Menţiune, Narcisa Bălean, din Mehedinţi – Premiul III, Gabriel Dumitru, din Argeş – Premiul II, Lorena Pascu, din Hunedoara – Premiul I. La categoria peste 36 de ani (rapsozi), câştigători au fost desemnaţi: Simion Olaru (cel mai în vârstă concurent, având 73 de ani), din Buchin – Menţiune, Ana Cioarcă, din Timiş – Premiul III, Radu Siclovan, din Arad – Premiul II, Vasile Soporan, din Cluj – Premiul I, iar Marele Premiu al celei de-a doua ediţii a festivalului ,,Ana Munteanu” a fost obţinut de Daniela Văcărescu, din Caransebeş.

Stefan Isac si Emil, sotul Anei, reintalnire dupa aproape 35 de ani

În prima zi de concurs, au susţinut recitaluri solişti de mare valoare, ca Felicia Andreşoiu, Simona Dumoni, Daniela Tărnăuţeanu, Violeta Deminescu şi Vasile Conea, în spectacolul de gală având, de asemenea, recitaluri solişti consacraţi, ca Robert Târnăveanu, Liliana Pricop-Buze, Adrian Stanca şi frumoasele lui fete, Oana şi Raluca, Achim Nica, Florica Franţ, Ana Munteanu – cu un recital de excepţie, Maria Garaş, Ştefan Isac, Ancuţa-Maria Matei, Mircea Cârţişorean, Petrică Viţa şi Ansamblul de copii ,,Corgiţele Ţarcului”, din Rusca Teregova.

Toţi participanţii s-au bucurat de prezenţa unui public cu dor de cântec adevărat, sala Căminului cultural fiind arhiplină şi răspunzând prin aplauze la fiecare interpret, cele mai mari furtunoase primindu-le Ana Munteanu, octogenarul Achim Nica şi interpreta din Alba, Ancuţa-Maria Matei, cea care din fragedă copilărie a învăţat cântecele Anei Munteanu, încât până la urmă a ajuns să le şi interpreteze aproape identic cu autoarea acestora. Pentru reuşita, din toate punctele de vedere, a acestui Festival, meritele le are primarul comunei, Gheorghe Coilă, colegii de la Primărie, Consiliul local, precum şi consiliera Florica Franţ, cea de la care a pornit iniţiativa organizării acestei manifestări. Pentru subsemnatul, cea mai mare bucurie, pe lângă faptul că am participat la această ediţie, a fost revederea, după aproape 35 de ani, cu o veche cunoştinţă, mare dansator şi un maestru coregraf, Emil, soţul Anei Munteanu.

Primarul Gheorghe Coila si parlamentarul Ion Mocioalca, incadrati de secretarii Primariilor Turnu-Ruieni - Stache Afilon Ursulescu si Buchin, Mihai Cimpoca

Acompaniamentul, atât al concurenţilor, cât şi al soliştilor invitaţi în recital, a fost susţinut de Orchestra profesionistă ,,Virtuozii Semenicului”, a C.J.P.C.P.C.T. Caraş-Severin, dirijată de prof. Iancu Laurenţiu, care a dus aproape tot greul acţiunii. Prezentarea spectacolelor, deloc uşoară, i-a revenit lui Mircea Cârţişorean, realizatorul emisiunii ,,Vetre Folclorice” de la TV Favorit şi ,,Dor de cântec” la Radio Vârşeţ, a doua zi fiind ajutat de colegul domniei-sale, prof. Ioan Gheorghe Oltean. Din discuţiile purtate cu prof. Gelu Stan, preşedintele juriului, a reieşit că această ediţie a fost net superioară celei de anul trecut, din toate punctele de vedere, şi mai cu seamă al numărului soliştilor, dar şi al repertoriului abordat, ceea ce confirmă cuvintele rostite anul trecut de primarul Gheorghe Coilă, care a promis că se va strădui ca ediţia de acum să înregistreze un succes mai mare decât cea din 2010. Calitatea spectacolului a fost îmbunătăţită de prezenţa Televiziunii Favorit (,,Vetre Folclorice”), care, alături de Radio Timişoara şi ,,Caraş-Severinul în 7 zile”, a fost şi partener media al manifestării.

Organizatorii Festivalului au fost Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Consiliul Local şi Primăria Buchin.

Ştefan ISAC

Achim Nica, si-a dorit foarte mult sa fie prezent la acest festival, din respect pentru Ana Munteanu

Explicaţii foto

Anamunteanu 1: Finaliştii, în mijlocul cărora se află Ana Munteanu şi prof. Ioan Gheorghe Oltean, de la TV Favorit

Anamunteanu 2: Adrian Stanca, un tată fericit că cele două fiice, Oana şi Raluca, îi calcă pe urme

Anamunteanu 3: Primarul Gheorghe Coilă şi parlamentarul Ion Mocioalcă, încadraţi de secretarii Primăriilor Turnu Ruieni – Stache Afilon Ursulescu, şi Buchin, Mihai Cimpoca

Anamunteanu 4: Ştefan Isac şi Emil, soţul Anei, reîntâlnire după aproape 35 de ani

Anamunteanu 5: Achim Nica şi-a dorit foarte mult să fie prezent la acest Festival, din respect pentru Ana Munteanu