Alexandru Borcean, vicecampion național la judo


Sala „Constantin Jude” din Timișoara a găzduit, weekendul trecut, finala Campionatului Național de Judo pentru sportivi sub 12, respectiv sub 13 ani, competiţie la care au participat aproximativ 600 de concurenți. Tânărul Alexandru Borcean, de la Energetica din Caransebeș (antrenori Ion Radu și Ioan Răuțu), a confirmat forma bună din acest an și a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere, în competiția sportivilor sub 13 ani, categoria 38 kg.

Foarte aproape de o medalie de bronz a fost Bogdan Selner (50 kg, U12), tot de la clubul caransebeşean, el pierzând la mare luptă finala pentru bronz, clasându-se pe locul 5.

Marian CĂRĂVAN