A început curăţenia de… vară la Caransebeş



Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, s-a hotărât să înceapă săptămâna în forţă, aşa că a sunat adunarea pentru a face curăţenie în Parcul „Gen. Ioan Dragalina”, La apelul său au răspuns angajaţi ai Primăriei, ai Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, beneficiari ai Legii ajutorului social 416/2001, pe care edilul a ţinut neapărat să-i cunoască şi să ştie câţi sunt şi câte ore de muncă în folosul comunităţii prestează, precum şi un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Traian Doda”.
„În perioada următoare vrem să modernizăm această zonă, dar deocamdată tăiem florile, tundem gardul viu, reparăm băncile şi coşurile de gunoi dacă este cazul. Dorim, în plus, să dăm şi un exemplu, noi, ca Primărie, dar şi angajaţii din serviciile conexe. Acest parc este în atenţia noastră, trebuie întreţinut, şi invităm, pe bază de voluntariat, şi alţi cetăţeni ai municipiului să ni se alăture”, a declarat Felix Borcean.
Următorul pas în această campanie demarată luni îl reprezintă podul de peste râul Timiş, care trebuie vopsit, deoarece jardinierele pentru flori şi balustrada sunt ruginite. (M. Doman)