Get Adobe Flash player

„Doina Banatului”, zestre de trofee la Rovinari

În data de 6 aprilie, la Rovinari, în judeţul Gorj, s-a desfăşurat cea de a V-a ediţie a Festivalului-concurs „Muguraşi de Primăvară”.

Ansamblul „Doina Banatului”  din Caransebeş a participat la această manifestare cu un număr de 18 copii, dansatori, solişti vocali şi solişti instrumentişti. Micii gugulani s-au întors cu o zestre bogată de distincţii, astfel: Trofeul secţiunii Solişti instrumentişti – Leonard Perescu – acordeon; Trofeul secţiunii Solişti vocali – Maria Anesia Rusnac; Premiul I, Dans popular – „Mlădiţe Bănăţene” Doina Banatului; Premiul I, Solişti vocali ciclul primar – Andrada Albu; Premiul II, Solişti vocali ciclul preşcolar – David Boc; Premiul III, Solişti vocali ciclul primar – Maria Ianchiş; Menţiune, Solişti instrumentişti ciclul primar – Maria Anesia Rusnac, vioară.

„Copiii noştri s-au bucurat de succes la festivalul de la Rovinari, iar toate trofeele şi premiile obţinute nu sunt altceva decât o răsplată a muncii depuse şi a seriozităţii cu care tratează, încă de la această vârstă, folclorul autentic. Mulţumim domnului primar Felix Borcean, pentru implicare şi pentru sprijinul acordat privind participarea la festival”, ne-a spus Claudia Rusnac, directoarea Ansamblului „Doina Banatului”.

Geanina LUCA

 

Traducere