„Gugu Trail Race”, succes de la prima ediție


Teritoriul administrativ al comunei Bucoşniţa, localitate aflată la 15 kilometri de municipiul Caransebeş, a găzduit sâmbătă, 20 august, ediţia de debut a competiţiei outdoor „Gugu Trail Race” 2016, manifestare organizată de Primăria comunei.

Cicliştii din Banat, şi nu numai, au avut ocazia să îşi demonstreze abilităţile specifice la ghidonul bicicletelor lor, în cadrul unui concurs sportiv de profil derulat în Ţara Gugulanilor. Totodată, manifestarea a inclus şi două probe de alergare montană.

Astfel, evenimentul derulat la poalele Dealului Gugu, înalt de 484 de metri, a cuprins trei probe distincte: „Mountain Bike” – pe o distanţă de 22 de kilometri,  la care au luat parte 17 concurenți, „Alergare Cros: Rages Run” – 12,5 kilometri, cu 25 de participanți,  precum şi „Alergare: Semimaratonul Gugulanilor”, pe 22 de kilometri, la care s-au întrecut 34 de sportivi. Traseul pe care s-au desfăşurat probele concursului a fost format din drumuri publice asfaltate, poteci turistice amenajate şi neamenajate, pante cu înclinare mare, zone accidentate, pajişti, păduri şi tăieturi.

Manifestarea dedicată rutieriştilor pe două roţi şi atleţilor s-a bucurat de participarea sportivilor din judeţele Timiş, Mehedinţi, Arad, Hunedoara, şi, bineînţeles, Caraş-Severin.

Organizatorii competiţiei „Gugu Trail Race” nu au perceput sportivilor ciclişti taxe de participare la eveniment, acesta având şi un scop caritabil, în vederea atragerii de fonduri pentru ajutorarea copiilor defavorizaţi susţinuţi de Asociaţia „Ajutorul Copiilor pentru Viaţă” din Caransebeş.

Câștigători la Open MTB masculin: 1. Bogdan Ionescu, Caransebeș; 2. Alexandru Belgiu (16 ani), Orșova; 3. Petru Cristescu, Timișoara; MTB feminin: 1. Otilia Petconi, Lugoj; 2. Lavinia Moraru, Arad; 3. Mariana Gheorghe, Arad; Cross Open masculin: 1. Nicu Diaconu, Vulcan; 2. Enedy Ioji, Timișoara; 3. Lucian Labă, Vulcan; Cross Open feminin: 1. Adela Fara, Timișoara; 2. Alexandra Călina, Arad; 3. Elena Ștefănoaica, Petrila; Semimaraton Open masculin: 1. Viktor Manoilă, Timișoara; 2. Ion Barnea, Baru Mare – Hunedoara; 3. Călin Crainic, Timișoara; Semimaraton Open feminin: 1. Stela Rațiu, Timișoara; 2. Valentina Pavăl, Timișoara.

La final, toţi câştigătorii celor trei probe de concurs au fost recompensaţi cu diplome, trofee şi mult-râvnitele medalii.

„Am venit de la Orşova special pentru acest concurs. M-a impresionat mult zona, iar traseul a fost foarte bine marcat. Voi participa şi la anul, şi le voi spune prietenilor mei despre cât de bine m-am simţit aici”, a declarat tânărul Alexandru Belgiu, în vârstă de 16 ani.

„A fost o cursă grea, de alergare montană, căci nu oricine poate aborda această probă. Totul a fost frumos aici, dar cel mai mult mi-au plăcut peisajele oferite cu generozitate de natură. Felicitări organizatorilor!”, a spus arădeanul Lucian Ţăndară, în vârstă de 58 de ani.

„A fost un traseu foarte bun, destul de dificil. Am avut o acţiune cu nişte ciobăneşti de la o stână, precum şi adrenalină maximă!”, a menţionat amuzat Andrei Dumea din Timişoara.

„Ne dorim să promovăm mişcarea în aer liber, în natură, un mod de viaţă sănătos şi această zonă minunată din vecinătatea comunei Bucoşniţa. Sperăm ca evenimentul nostru să fie un imbold pentru tineri şi îi invităm la sport, alături de noi. De asemenea, mesajul pe care îl transmitem se referă la protejarea şi ocrotirea mediului înconjurător. Evenimentul a fost o reuşită, și ne bucurăm că am izbutit să strângem şi fonduri pentru copiii săraci din Caransebeş. Mulţumesc tuturor pentru implicarea în buna desfăşurare a acestei competiţii!”, a adăugat artizanul şi coordonatorul acţiunii, Marian Constantin Petruţa Iovanovici.

De precizat şi faptul că evenimentul sportiv „Gugu Trail Race” a fost organizat de Primăria Bucoșnița, Consiliul Local Bucoșnița, cu sprijinul partenerilor – Direcția pentru Tineret și Sport Caraș-Severin, Serviciul Județean Salvamont Caraș-Severin, Poliția municipiului Caransebeș, MTB Caransebeș, Asociația „Ajutorul Copiilor pentru Viață” Caransebeş şi vboluntari din cadrul acesteia, MTB Caransebeş, Club Impact Vox Caransebeș, Asociația „Sim.Țim la Fel” Caransebeș, sponsori/parteneri ai acţiunii fiind Eci Print Timișoara şi Cristi Magazin Caransebeș.

Vasi POPESCU