Serbările Cetăţii, cât şi cum?


           Cea mai consistentă „repriză” a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Caransebeş de miercuri, 17 august, a fost cea în care s-a discutat despre rectificarea bugetului local pe anul în curs, mai precis despre majorarea fondurilor alocate capitolului „Cultură, recreere şi religie”. Aici, consilierii social-democraţi au ridicat o serie de obiecţii vizavi de suma necesară desfăşurării Serbărilor Cetăţii, manifestare care ar urma să aibă loc în perioada 15-18 septembrie.

În apărarea acţiunii, care are deja o tradiţie de 13 ani, a sărit Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, care a dat explicaţii, cu hârtia în faţă, pentru fiecare leu cheltuit în parte, sumele fiind primite cu oarecare rezervă de social-democraţi. La un moment dat, Ioan Cojocariu, exasperat, dar și iritat de faptul că i se cere reducerea cheltuielilor, a exclamat: „Eu l-am născut (festivalul – n.r.), așa că, decât să-l compromit, tot eu mai bine îl omor!”.  Social-democraţii au cerut micşorarea sumei alocate acestei manifestări şi direcţionarea diferenţei de bani spre destinaţii mai utile, după cum au spus ei, cum ar fi problema apei în Valea Cenchii, obiectiv pe care primarul Felix Borcean a declarat că l-a rezolvat zilele trecute, atunci când a fost în cartier pentru a vedea situaţia la faţa locului şi a lua măsuri în acest sens.

Edilul a propus chiar reducerea duratei Serbărilor de la patru, la trei zile, pentru micşorarea cheltuielilor, însă luarea unei decizii a fost amânată pentru şedinţa de la sfârşitul acestei luni.

Sonia BERGER