Cine nu vrea să stea în Teiuş?


teius           La începutul anilor ’90, pe Str. Vârful Pietrei din Caransebeş s-a dorit construirea unui cămin de bătrâni, iniţiatoarea acestei idei fiind Asociaţia Umanitară „Steiermark – Caransebeş”, condusă de medicul Tiberiu Barbu. Cum ideea a fost abandonată, iar respectivul teren a rămas nefolosit, administraţia municipiului a decis să-l valorifice.

„Pentru a dezvolta economic şi edilitar cartierul Teiuş, care ne dorim să devină atât o zonă de recreere, cât şi una rezidenţială, dar şi o zonă de dezvoltare economică, motiv pentru care s-a şi construit strada care leagă centrul cartierului, pe lângă fosta Unitate Militară din Valea Cenchii, de drumul care duce la Reşiţa, administraţia locală şi-a propus să facă în aşa fel încât să crească numnărul locuitorilor acestui cartier şi, deci, şi al clădirilor, venind în întâmpinarea celor care vor să construiască aici. Pentru respectivul amplasament a fost aprobat un Plan Urbanistic Zonal, iar Primăria va scoate la licitaţie loturi de casă pentru cei care vor să-şi construiască o locuinţă în locaţia situată pe Str. Vârful Pietrei, de la «Scenă», imediat în partea stângă”, a spus Marcel Vela.

Edilul a ţinut să precizeze că zona va intra şi într-un proces de reabilitare şi modernizare a infrastructurii, respectiv reţele de apă şi canalizare, alei, trotuare şi străzi, astfel încât amplasamentul să devină cât mai atractiv pentru cei care doresc să locuiască acolo, cu atât mai mult cu cât aerul ionizat din Teiuş a fost apreciat încă din secolul al XIX-lea, când zona Teiuş a fost o cunoscută staţiune climaterică.

Mădălina DOMAN