Casa Kolping, sau ajutor pentru ajutorare


Casa Kolping Caransebeş a fost înfiinţată în anul 2006, din dorinţa de a crea un centru inovativ pentru Regiunea de Vest a României, ca o modalitate prin care să poată fi susţinutădezvoltarea capitalului uman, incluziunea socială, dar şi învăţarea pe tot parcursul vieţii.

Acest proiect a fost posibil prin efortul conjugat al mai multor sponsori şi finanţatori, cum ar fi Ministerul Federal German pentru Colaborare şi Dezvoltare, Guvernul Italiei, asociaţiile Kolping din Austria, Germania şi Elveţia.

Conform directorului Kolping România, Eduard Dobre, acest proiect s-a născut în urmă cu câţiva ani, după ce a fost dezvoltat un altul, care s-a bucurat de un mare succes. „Funcţionăm aici, la Caransebeş, din 2009, iar din acest an am început să dezvoltăm cursuri de formare profesională în domeniul turismului, de bucătari. Avem o reţea de asociaţii în ţară şi dezvoltăm proiecte sociale, sub deviza «Acordăm ajutor pentru ajutorare». Pentru început, am primit ajutor financiar din afară, şi, de-a lungul timpului, am încercat şi încercăm să dezvoltăm proiecte fezabile, care să contribuie la dezvoltarea economică şi socială, iar unul dintre aceste domenii este formarea profesională, care credem că poate fi cheia unei dezvoltări durabile. Primul dintre cursuri se adresează persoanelor defavorizate, trei treimi dintre cursanţi fiind şomeri, şi vizăm persoanele fără venituri, care doresc să lucreze în domeniul gastronomiei, aceasta fiind o meserie căutată pe piaţa muncii. Un alt proiect care urmează să fie implementat este legat de agricultură. Cu ajutorul Primăriei şi al domnului primar Marcel Vela, am primit un teren de 5.000 mp aflat lângă sediul nostru şi acolo vom dezvolta proiectul «Ateliere protejate». Acolo dorim să implicăm în domeniul legumiculturii şi al grădinăritului tineri care au un handicap uşor. Persoanele care pot beneficia de aceste cursuri trebuie să se înscrie pe o listă de aşteptare, iar în măsura în care există fonduri, proiectele demarează. Avem un grup foarte activ de tineri implicaţi în mai multe parteneriate, cu mai multe ţări din Europa”, a mai adăugat Eduard Dobre.

Veniturile obţinute din activitatea de turism sunt folosite pentru finanţarea  programelor formative, precum şi a proiectelor sociale şi de mediu.

Familia Kolping a fost înfiinţată în 1849, de preotul catolic Adolph Kolping, în Köln, unde s-a născut Asociaţia Calfelor, cu scopul de a le oferi acestora un ajutor în rezolvarea problemelor create de revoluţia industrială. Deşi la început era destul de restrânsă, cu timpul s-a dezvoltat foarte mult, ajungând o organizaţie internaţională cu aproximativ 500.000 de membri, în peste 50 de ţări. După cel de Al Doilea Război Mondial, această asociaţie şi-a schimbat denumirea în Familia Kolping, după numele fondatorului ei.

De-a lungul timpului, Kolping România a construit numeroase Case ale comunităţii, mai ales în Banat, Transilvania şi Bucovina. Atmosfera lor primitoare, familiară, a fost întotdeauna favorabilă întâlnirilor şi formării.

Kolping deţine o bogată tradiţie în formare şi munca la nivel comunitar, cu scopul de a dezvolta comunităţi dinamice, cu membri activi, care acţionează solidar.

Carmen SENCO