500 de kilometri de trasee cicloturistice în Caraș-Severin, prin Via Banatica



Consiliul Județean a găzduit săptămâna trecută o întâlnire de lucru care a avut ca scop prezentarea proiectului Via Banatica – Cicloturism în Banatul Montan, 500 de km de trasee cicloturistice în Caraș-Severin, proiect care își propune, prin obiectivele și rezultatele sale, dezvoltarea turismului outdoor, de aventură, a cicloturismului ca o alternativă și o completare a turismului tradiţional.
Proiectul Via Banatica – Cicloturism în Banatul Montan este inclus în actualizarea Strategiei durabile de dezvoltare a județului Caraș-Severin 2015-2020, fiind transmis în vederea finanțării, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, am fost informaţi de Serviciul Comunicare al Consiliului Judeţean.
Discuțiile grupului de lucru au condus spre necesitatea încheierii acordului de parteneriat între Consiliul Județean Caraș-Severin, ca lider de proiect, și primăriile din județ, pentru a putea accede la următoarea etapă a proiectului.
Obiectivele principale ale proiectului sunt dezvoltarea și modernizarea infrastructurii cicloturistice, respectiv piste și trasee integrate, dezvoltarea semnalizării direcționale a infrastructurii de sprijin a traseelor prin sistem smart digital, îmbunătățirea furnizării de informații cu privire la oportunitățile existente, prin sistem digital, și dotarea a cinci locații cu 500 de biciclete mountain bike electrice – E MTB (100 de biciclete per locaţie) și 500 de biciclete mountain bike MTB clasice (100 de biciclete per locaţie), parking pentru biciclete și stații de încărcare baterii/E-bike.
Au răspuns invitației președintelui Romeo Dunca și a administratorul public al județului, Tinu Vidaicu, primarul Reșiței, Ioan Popa, responsabilii cu implementarea proiectelor cu finanțare europeană din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, primarii localităților din județ, reprezentanți ai Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, Parcului Național Semenic-Cheile Carașului şi cei ai Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin.
Mădălina DOMAN