Felix Borcean vrea să arbitreze „Meciul apei” la Caransebeş



Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a declarat zilele trecute că, în ultimul timp, a avut o serie de discuţii cu unii cetăţeni care i-au semnalat că, în oraş, apa nu are aceeaşi calitate în toate cartierele, uneori având o turbiditate mai ridicată.
„Eu le propun acum, în premieră, cetăţenilor interesaţi de acest aspect, să avem o întâlnire publică la Primărie, marţi, 3 decembrie, la ora 12. Îi voi invita şi pe reprezentanţii Aquacaraş şi, aşa cum am spus şi mai demult, dacă nu se găseşte o soluţie tehnică din partea operatorului de apă, am să le propun cetăţenilor să întrerupă plăţile către această societate, dacă ei nu fac o ofertă privind scăderea facturilor pentru cei care sunt afectaţi de calitatea apei”, a spus edilul municipiului, adăugând că el e dispus să „arbitreze” această întâlnire.
Felix Borcean a mai venit cu o alternativă, spunând că le va propune cetăţenilor să se constituie într-o asociaţie care să facă o plângere la Protecţia Consumatorilor, deoarece această problemă a apei durează de ani buni.
„Eu sper totuşi ca în primăvară să fie conectată şi Uzina de tratare a apei, care este finalizată, şi, cu siguranţă, atunci calitatea apei se va îmbunătăţi”, a adăugat primarul municipiului.
Sonia BERGER