3 puncte smulse din ghearele Vulturilor


FC Caransebeş – CS „Vulturii” Lugoj 2-1 (1-0)

Etapa cu numărul 7, intermediară, a Seriei a IV-a a Ligii a III-a a programat marţi, 8 octombrie, partida dintre FC Caransebeş şi „Vulturii” Lugoj, un meci care, în pofida orei de disputare (15), a adus în tribunele stadionului din Balta Sărată suficienţi spectatori, dovadă a importanţei acestui joc.

Partida a început în nota de dominare a gazdelor, prima fază mai importantă consemnându-se în minutul 13, când, după un corner bătut de Şandru de pe partea stângă, mingea a ajuns la Artean, al cărui şut din 10 metri s-a oprit în blocajul fundaşilor lugojeni. Oaspeţii au încercat şi ei poarta gugulană în minutul 21, când Stoica a tras din colţul careului, portarul caransebeşean Laurenţiu prinzând în doi timpi.

Primul gol al partidei a fost înscris în minutul 27, după o pătrundere devastatoare a lui Negoescu, pe partea stângă, acesta a centrat din apropierea liniei de fund, iar Steop, de la 2 metri, a strecurat mingea în poartă dintre trei adversari. Caransebeşenii puteau să-şi majoreze avantajul după doar două minute, după ce Steop i-a trimis de pe dreapta lui Şandru, însă şutul plasat al acestuia, din interiorul careului, a ocolit cu câţiva centimetri vinclul porţii lugojene.

Spre deosebire de prima parte, repriza a doua a început cu lugojenii în atac, prima fază mai importantă consemnându-se în minutul 49, când, după un corner de pe dreapta bătut de Ivaşcu, Rogozinaru a deviat pe spate, mingea fiind prinsă de portarul gugulan Laurenţiu. După doar două minute, Neagu l-a văzut ieşit pe goal-keeper-ul caransebeşean şi a trimis un lob de la 35 de metri, însă mingea a trecut la câţiva centimetri de bara din dreapta.

Replica gazdelor a venit un minut mai târziu, atunci când Şandru a croşetat pe centru apărarea lugojeană, a pătruns, i-a pasat în dreapta lui R. Artimon, a cărui torpilă de la 14 metri s-a dus sub bară, după care a revenit în teren.

Oaspeţii au fost mai prezenţi în joc, gugulanii lăsându-se uşor dominaţi, preferând, în prima parte a reprizei secunde, arma contraatacului. În minutul 63, Goşa a făcut un fault la 28 de metri, lovitura liberă executată bine de Rogozinaru trecând razant cu transversala porţii lui Laurenţiu.

Gazdele au avut o fază mai periculoasă în minutul 66, atunci când Zele a prins un şut bun din afara careului, însă mingea trecut puţin pe lângă ţintă.

Dominarea oaspeţilor s-a concretizat în minutul 67, când după o fază rapidă, Radosav a fost angajat perpendicular în careu pe partea dreaptă şi, deşi talonat de doi jucători caransebeşeni, a reuşit să tragă de la 12 metri, învingându-l pe Laurenţiu.

Caransebeşenii s-au desprins pe tabela de marcaj în minutul 74, după o fază rapidă, când toată lumea se uita la noua aranjare în teren după dubla schimbare efectuată de Alin Artimon, mingea ajungând pe stânga, iar Negoescu a tras din unghi, puternic, sub bară, făcând inutilă intervenţia lui Iordache. În continuare, gazdele s-au menţinut în atac, controlând jocul, însă singura fază notabilă înregistrată până la sfârşitul partidei a fost făcută de Feneş, şutul excelent al acestuia, de la 22 de metri, la semiînălţime, fiind respins cu greutate de goal-keeper-ul lugojean.

„Sunt trei puncte importante, pe care le-am meritat, doar că ne-am clătinat la un moment-dat, din nimic. Am oferit din nou şansa adversarului să intre în joc. Am revenit însă repede şi am controlat jocul până la sfârşit. Nu a fost unul dintre meciurile foarte reuşite sau clare. A fost un joc destul de exact, în care nu am dat posibilitatea adversarului să se exprime sub nicio formă, dar în care nu am avut foarte multă inspiraţie în jumătatea adversă. Am avut suficient de multe ocazii pentru a putea încheia jocul mai repede, dar din păcate nouă ne trebui multe, şi cu poarta goală, şi luft de la 3 metri, şi cu doi în faţa porţii… Important este că am învins o echipă care cu siguranţă va fi în play-off. În momentul de faţă avem maximum de puncte dintre cei care suntem în play-off, ceea ce e foarte important. Mai puţin important va fi locul, esenţial fiind numărul de puncte acumulate cu echipele care vor ajunge acolo. Caransebeşul îşi propune în momentul de faţă să intre în play-off. Dacă vom putea să ţinem pasul şi la iarnă se va dori mai mult, noi suntem obligaţi atunci să accedem într-o poziţie cât mai bună.

În ceea ce priveşte meciul următor, de vineri, cu Jiul Rovinari, el se anunţă greu, pentru că vine după un efort mare, la una din echipele bune ale seriei. Sper să continuăm şirul acesta de rezultate pozitive şi să îmbunătăţim jocul până vineri”, a declarat, după meci, Alin Artimon, antrenorul formaţiei caransebeşene.

„Până la urmă cred că a fost o victorie meritată a gazdelor, pentru că şi-au dorit mult mai mult acest lucru. După numărul de ocazii, cred că meritam un egal, dar, cum am spus, cred că ei şi-au dorit mai mult decât noi să câştige. Îi felicit pe caransebeşeni pe această cale, pentru că au o echipă tânără. În privinţa noastră, sperăm să ne pregătim mai bine pentru viitor, să acumulăm puncte şi în deplasare, pentru că acasă jucăm foarte bine, pe când în deplasare păcătuim în special în ceea ce priveşte finalizarea în fazele de poartă”, ne-a spus antrenorul formaţiei „Vulturii” Lugoj, Ilie Rotariu.

FC Caransebeş: Laurenţiu, R. Artimon (min. 73, Firan), Dubei, Suru (58, Feneş), Goşa, Constantinescu, Artean, Steop (73, Gheju), Negoescu (78, Bona), Zele, Şandru; rezerve: Doran, Fuchs, Todorov. Antrenor, Alin Artimon.

Vulturii” Lugoj: Iordache, Miculescu, Loga, Neagu, Rogozinaru, Ardelean, Stoica, Precupanu, Radosav, Ţoţu, Vlădia; au mai jucat: Ploscariu, Ivaşcu. Antrenori: Ilie Rotariu, Claudiu Jivulescu.

A arbitrat la centru Florin Anca (Deva), asistat la cele două linii de Cosmin Danciu (Deva) şi Marius Pavăl (Simeria).

Observatori: Marcel Coraş şi Emil Cristea, ambii din Arad.

Rezultatele complete ale etapei a VII-a, intermediară, de marţi, 8 octombrie: FC Caransebeş – Vulturii Lugoj 2-1; AFCM Reşiţa – Jiul Rovinari 0-0; Pandurii Lignitul II Tg. Jiu – Ştiinţa Turceni 3-0; Millenium Giarmata – FC Avrig 2-1; FC Hunedoara – Mama Mia Becicherecu Mic 1-0; Muncitorul Voinţa Lupac a stat.

În clasament conduc FC Hunedoara şi FC Caransebeş, cu câte 15 puncte, despărţite de golaveraj, urmate de Pandurii Lignitul II Tg. Jiu şi Mama Mia Becicherecu Mic, cu câte 11 puncte, şi Vulturii Lugoj şi Millenium Giarmata, ambele cu 10 puncte.

Etapa viitoare, a VIII-a, din 11 octombrie, programează meciurile: Jiul Rovinari – FC Caransebeş; Ştiinţa Turceni – AFCM Reşiţa; FC Avrig – Pandurii Lignitul II Tg. Jiu; Mama Mia Becicherecu Mic – Millenium Giarmata; FC Hunedoara – Muncitorul Voinţa Lupac; Vulturii Lugoj stă.

În Liga a IV-a, în etapa cu numărul 6, Metalul Oţelu Roşu a învins, pe teren propriu, pe C.S. Moldova Nouă, cu scorul de 4-1, iar Agmonia Zăvoi a pierdut, în deplasare, în faţa formaţiei Recolta Berzovia, scor 4-3. În etapa viitoare, Metalul Oţelu Roşu va întâlni, acasă, pe Recolta Berzovia, iar Agmonia Zăvoi va juca în deplasare cu Metalul II Reşiţa.

Rezultatele etapei a VI-a, din Liga a V-a, Zona Caransebeş, disputată duminică, 6 octombrie: Rapid BuchinSperanţa Vârciorova 2-0; Luceafărul PetnicTimişul Slatina Timiş 7-1; Foresta ArmenişHidrocon Marga 1-6; Vulturii ObrejaVulturii Prisaca 7-1; A.S. BucoşniţaAgmonia Zăvoi II 1-2; Hercules Băile HerculaneBistra Glimboca 3-0; CFR Era S Comexim Caransebeş a stat.

Etapa viitoare, duminică, 13 octombrie:Hercules Băile HerculaneCFR Era S Comexim Caransebeş; Speranţa VârciorovaLuceafărul Petnic; Timişul Slatina TimişForesta Armeniş; Hidrocon MargaVulturii Obreja; Vulturii PrisacaA.S. Bucoşniţa; Agmonia Zăvoi IIBistra Glimboca; Rapid Buchin va sta.

Sorin ROGOZ