Arhive zilnice: 06/10/2021


Lumânări şi oameni

Cu foaia albă, de un alb care acum, că încep să scriu, mi se pare nesfârşit, încerc să mă adun şi să mă gândesc la ceva cât de cât frumos, care să-mi mai taie din greaţa provocată de toate câte se întâmplă în ţara asta în care oamenii au ajuns […]


Joi a coborât Toamna peste Gugulani…

În organizarea Primăriei Caransebeş şi a Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, joi, 30 septembrie, în Piaţa Centrală Agroalimentară a municipiului a avut loc deschiderea tradiţionalului Festival „Toamna la Gugulani”, manifestare ajunsă la cea de a XI-a ediţie, prilej de mare sărbătoare şi fală în capitala Ţării Gugulanilor, odată cu recoltarea roadelor […]


Persoanele vârstnice, interesate de cea de a treia doză de vaccin

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a organizat recent şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, în cadrul căreia dr. Laurenţiu Mărţuică, director executiv adjunct-medic şef al Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Caraş-Severin, a prezentat o informare privind modul de prescriere, eliberare și […]


Cu dragoste, pentru Caransebeş. Adda.

Cuvintele din titlu sunt exact cele pe care le-a scris îndrăgita solistă ADDA, atunci când, imediat după concertul pe care l-a susţinut sâmbătă pe scena din Teiuş, la Serbările Catăţii, i-am întins o foaie de hârtie, un pix, şi am rugat-o să ne dea un autograf. Abia apoi, câteva minute, […]


Se pune de-un sens giratoriu la „C.D. Loga”

Un mai vechi proiect al municipalităţii caransebeşene este luat în calcul de primarul Felix Borcean pentru a fi pus, cât mai curând, în practică. Este vorba despre desfiinţarea semafoarelor de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” şi amenajarea, în acea zonă, a unui sens giratoriu. „Proiectul este readus în actualitate, am […]


Un zâmbet literar la „Mihail Halici”

Primăria municipiului Caransebeş, Colegiul Naţional „Traian Doda” şi Biblioteca Municipală „Mihail Halici” au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul instituţiei de cultură, manifestarea cultural-artistică „Un zâmbet prin literatură”. În prima zi de vineri a lunii octombrie se sărbătoreşte, pe întreaga planetă, Ziua Mondială a Zâmbetului. Cu acest prilej, elevii […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, cea mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 12-15 lei/kg, caş de oaie – 25-30 lei/kg, urdă – 12-15 lei/kg, smântână (borcan) – 12-15 lei, telemea de vacă – 20-25 lei/kg, […]


Despre zimbri, la Măgura Zimbrilor

Pentru a păstra viu efortul de conservare a zimbrului, recent, colaboratori ai proiectului LIFE RE-Bison s-au reunit în Măgura Zimbrilor, la Armeniș, pentru a discuta scopul, rezultatele, provocările din ultimii şapte ani ai inițiativei de reintroducere a speciei în Carpații de Sud-Vest. Participanţii au făcut schimb de experiențe, au gustat […]