Arhive zilnice: 18/06/2015


Proştii de noi

Sunt câteva întrebări pe care mi le-am pus de-a lungul vremii, la care nu am găsit şi nici nu cred că am să găsesc vreodată răspuns. Una dintre ele, cea care, poate, cel mai adesea nu-mi dă pace, este de ce mă feresc să fiu filmat sau fotografiat. Iar situaţia […]


Caransebeşul va avea autobuze electrice!

În şedinţa extraordinară de marţi, 16 iunie, consilierii locali caransebeşeni au aprobat cu unanimitate de voturi noul Caiet de sarcini pentru achiziţionarea unui număr de patru autobuze şi două microbuze care să efectueze transportul în comun în municipiu. „Având în vedere că până în prezent am organizat patru licitaţii şi […]


Popa’s, la 60 de ani

Cunoscutul artist născut la Caransebeş a împlinit, în data de 11 iunie, 60 de ani. Este singurul român care figurează în Cartea Recordurilor, datorită faptului că poate realiza portrete umoristice în cel mai scurt timp. De numele său se leagă derularea, în urbea de pe Timiş şi Sebeş, a manifestării intitulate […]


Împăratul Traian, şi-o iarnă petrecută la Zăvoi

Cine străbate centrul de comună Zăvoi poate vedea, pe partea stângă în direcţia de mers spre Haţeg, un indicator pe care scrie „Villa Romana”. Iar cel care este curios să afle ce se ascunde la doar câteva zeci de metri distanţă de Drumul Naţional 68 va descoperi un sit arheologic […]


Horoscop

Berbec Vă aşteaptă o săptămână bună, căci inspiraţia dv. se va dovedi deosebit de eficientă, putând avea unele realizări financiare. O vizită în week-end vă va face mare plăcere şi vă va ajuta să priviţi cu mai multă încredere spre viitor. Ar fi de dorit să daţi dovadă de prudenţă […]


„Traian Doda”, premiat la Palatul Parlamentului

Marţi, 16 iunie, în Sala „Spiru Haret” de la Palatul Parlamentului a avut loc festivitatea de decernare a titlurilor „Şcoala Europeană”. Premiile au fost acordate de Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. La ediţia din acest an s-au înscris 115 unităţi de învăţământ preunversitar din 35 de judeţe […]


Drum nou, făcut praf de fierul-vechi

Despre problemele pe care primarul din Ezeriş, Ioan Rusu, le-a avut cu transportatorii de lemn, care, din cauza camioanelor de mare tonaj folosite, au distrus drumurile comunei, am mai relatat în ziarul nostru în urmă cu un an şi jumătate. Scriam atunci, în ianuarie 2014, că, pentru limitarea prăpădului făcut […]


Cu „Titanic Vals”, pe marea succesului

Călătoria trupei de teatru a Colegiului Național „Traian Doda” din Caransebeș prin universul dramaturgiei românești a continuat vineri, 12 iunie, cu o nouă reprezentație pe scena Casei de Cultură „George Suru”. După ce, la finele anului trecut, cu prilejul manifestărilor dedicate centenarului acestui colegiu, prezentaseră „Gaițele” lui Alexandru Kirițescu, de […]


Petru Vintilă, caransebeşeanul…

Este bine ca din când în când să ne amintim de cei care, plecaţi din locurile copilăriei, prin faptele lor de viaţă au adus cinste plaiului pe care s-au născut visele la a căror împlinire au trudit. Aflându-ne la acest capitol, sper să nu greşim cu nimic aducând în atenţia […]