Caransebeşul va avea autobuze electrice!


În şedinţa extraordinară de marţi, 16 iunie, consilierii locali caransebeşeni au aprobat cu unanimitate de voturi noul Caiet de sarcini pentru achiziţionarea unui număr de patru autobuze şi două microbuze care să efectueze transportul în comun în municipiu.

Având în vedere că până în prezent am organizat patru licitaţii şi nu s-a prezentat niciun ofertant, s-a reconsiderat calibrarea bugetului pentru potenţialii ofertanţi, în vederea cumpărării autobuzelor şi microbuzelor, ţinându-se totodată cont şi de faptul că, începând cu data de 1 ianuarie 2015, este obligatoriu ca autorităţile publice care achiziţionează mijloace de transport şi desfăşoară aceste activităţi să asigure un serviciu de calitate şi să protejeze mediul, sens în care condiţiile Comunităţii Europene şi legislaţia naţională prevăd ca autobuzele să fie dotate cu euro 6, ceea ce îmbunătăţeşte condiţiile de mediu”, a spus Marcel Vela.

Edilul municipiului a mai adăugat că aceasta este doar prima etapă în vederea achiziţionării autobuzelor pentru transportul în comun, următorul pas fiind depunerea, de către administraţia publică, a unui proiect cu finanţare europeană, deoarece cele 5 milioane de lei din prima fază sunt bani de la bugetul local, astfel încât din fonduri europene să fie achiziționate autobuze electrice. „Am plecat de la ideea atât a unui consum eficient de energie, cât şi de a asigura o protecţie cât mai bună a mediului”, a mai spus Marcel Vela.

Sonia BERGER