Arhive zilnice: 27/03/2014


Preţul terenurilor s-a prăbuşit cu 50 la sută!

Terenurile au fost, de departe, cel mai lovit segment al pieţei imobiliare. Mă refer aici atât la segmentul rezidenţial, cât şi la cel cu destinaţie retail. Încă de la debutul crizei, vânzările au fost puternic afectate, ceea ce a dus la o scădere bruscă a preţului. Preţul terenurilor s-a prăbuşit […]


Autopsie şi necrolog

Am observat că, cu cât anii pe care i-am adăugat la vârstă s-au înmulţit, cu atât s-au împuţinat mai tare lucrurile care să mă mai facă să mă mir. M-am consolat cu gândul că, la urma-urmei, e şi ăsta un semn de înţelepciune, dar, pe de altă parte, am căutat, […]


Caransebeşul, pe orbita lansărilor regale

După ce, cu doar câteva ore înainte, fusese prezent la librăria „Semn de Carte” din Reşiţa, unde a prezentat două volume apărute la Editura „Curtea Veche”, luni după-amiază, Alteţa Sa Regală Principele Radu s-a aflat la Caransebeş, în mijlocul elevilor de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga”. Înaltul oaspete a fost […]


Irimia şi Hogea lucrează la Caransebeş

Cei doi secretari de stat cărăşeni care şi-au desfăşurat activitatea în Executivul de la Bucureşti s-au întors în judeţ şi lucrează acum la Caransebeş. În urma demisiei din funcţia secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Horia Irimia ocupă, de la începutul acestei săptămâni, funcţia de director […]


Muzeul caransebeşean, casa icoanelor de casă

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit joi, 20 martie, vernisajul expoziţiei de icoane din secolele XVIII-XIX, din colecţia Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova. Mai exact, este vorba despre 38 de piese din cele 180 aparţinând cunoscutului colecţionar Petru Costin, din Basarabia, prezent […]


Horoscop

Berbec Aveţi nevoie de ceva bani, dar şansa nu vă va ajuta într-o prea mare măsură. Ar fi bine să fiţi mai chibzuit cu cheltuielile şi, mai ales, să nu vă implicaţi în activităţi financiare riscante; sunt şanse să rămâneţi lefter. Profitaţi de orice oră liberă pentru a face puţină […]


File de calendar

27 martie: 1914 – A fost fondat Comitetul Olimpic Român; 1968 – A încetat din viaţă Iuri Gagarin, cosmonaut rus, primul om care a ajuns în Spaţiul cosmic (n. 1934); 2008 – A decedat George-Mihail Pruteanu, lingvist, eseist şi politician (n. 1947). 28 martie: 1936 – S-a născut Mario Vargas […]


Alex Chicin, patru medalii în două concursuri

Recent, la Novi Sad, în Serbia, a avut loc un puternic turneu internaţional de judo, la care au participat 650 de sportivi de la 45 de cluburi din spaţiul ex-iugolav, dar şi din România, Ungaria, Bulgaria, Franţa, Italia şi Rusia. Printre concurenţi s-au numărat şi doi tineri judoka din judeţul […]


Mieii se taie la Stauber!

Având în vedere că Sărbătorile Pascale se apropie, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a emis în teritoriu o serie de notificări referitoare la respectarea legislaţiei privind sacrificarea ovinelor. În acest sens, de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin am fost informaţi că tăierea mieilor se poate […]