Arhive zilnice: 13/01/2011


Cărăşenii, trimişi în staţiune de… calculator!

Începutul de an vine cu noutăţi pentru toţi cei care vor să meargă în staţiuni balneoclimaterice în baza unui bilet de tratament subvenţionat de Ministerul Muncii. În primul rând, este vorba despre eliminarea criteriului ,,primul venit, primul servit”, acesta fiind înlocuit cu un nou sistem, bazat pe un punctaj nominal, […]


Creştinul şi ziua onomastică

Trăim într-o lume cu un mod de viaţă din ce în ce mai secularizat. Acest fapt a condus la pierderea de către noi a unui aspect esenţial al vieţii liturgice în Biserică, anume, semnificaţia sărbătorii. În cele ce urmează, ne propunem să surprindem numai câteva aspecte cu privire la raportul […]


Când decizi să-ţi mântuieşti sufletul

De vrei să-ţi mântuieşti sufletul şi să câştigi viaţa veşnică, ridică-te din lâncezeală, fă-ţi semnul crucii şi spune: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.” Credinţa nu o vei găsi meditând, ci făptuind. Nu cuvintele şi speculaţiile sunt cele ce ne învaţă ce este Dumnezeu, ci […]


Părintele Serghi

Adrian CRÂNGANU Nu întotdeauna am avut puterea de a-mi recunoaşte punctele slabe. În ultimii ani, însă, am făcut-o ori de câte ori am fost pus în situaţia de a fi cinstit, atât cu cei din jur, cât mai ales cu mine însumi. Şi am avut tăria să spun că religia […]


MATRIMONIALE

Doresc cunoştinţă doamnă sau domnişoară, pentru prietenie sau căsătorie, în vârstă de până la 35 de ani, din Caransebeş sau împrejurimi. Doresc seriozitate maximă. Relaţii la telefon 0760/610662 sau 0741/561538.


PIERDERI

Pierdut legitimaţie şi carnet de student, pe numele Vlaicu Mirel-Florian. Găsitorul este rugat să sune la telefon 0765/599066.


DIVERSE

Vând miere de albine de salcâm sau de tei, la preţul de 18 lei/kg. Relaţii la www.miere-de-albine.info, sau la telefon 0721/500239. Vând încălzitor instant apă Geyser in-line, două robinete şi duş. Relaţii la telefon 0748/133732, 0355/419787. Vând panacoade din pânză pentru brutării şi confecţionez la comandă, cu capse. Relaţii la telefon […]


AUTOVEHICULE

Vând ATV Linhai 300 Aniversary Edition, 2×4, 275 cmc, cutie automată, culoare roşie, preţ 3.300 euro. Relaţii la telefon 0744/762256. Vând microbuz transport marfă Renault Master, cu preluare leasing, plătit jumătate, an fabricaţie 2008, stare foarte bună, Diesel. Preţ 4.500 euro, negociabil. Relaţii la telefon 0256323579 sau 0720024130. Vând piese […]


IMOBILIARE

Vând casă mare şi modernă în Obreja, nr. 73, antreu, trei dormitoare 5×5, salon 6,30×10,30, bucătărie 4×4, baie 4×4, totul gresie, faianţă, încălzire centrală cu teracote pe colţ, parchet, două intrări, curte mare, grădină mare, pomi fructiferi, viţă-de-vie, poartă acoperită, poartă descoperită la grădină, sau schimb cu apartament la parter. […]