Democrat-liberalii din Mehedinti trec la PNL


Zilele trecute, Organizaţia Mehedinţi a Partidului Naţional Liberal a anunţat înscrierea în rândurile sale a unui număr de 11 primari, dintre cei 19 aleşi în judeţul vecin din partea Partidului Democrat Liberal, la alegerile locale de anul trecut. Acestora li s-au alăturat patru consilieri judeţeni, trei consilieri municipali din Drobeta-Turnu Severin şi prim-vicepreşedintele PDL Mehedinţi, Ioan Mâţu, se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele interimar al PNL Mehedinţi, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, care este şi preşedintele Organizaţiei judeţene Caraş-Severin a acestei formaţiuni politice.

Primarii care s-au alăturat PNL sunt Anghel Gâdea, edilul comunei Bâlvăneşti, Ion Neamţu – comuna Pristol, Gheorghe Băzăvan – Malovăţ, Vasilică Ologu, de la Dârvari, Victor Doscocil – din comuna Dubova, Ştefan Pătăşanu, edilul de Iloviţa, Ion Stoican – Izverna, Horia Balica, de la Izvoru Bârzii, Iacob Murdeală, primarul comunei Obârşia-Cloşani, Petrişor-Ionică Moţi – Hinova, şi Ion Cioară, edilul comunei Tâmna.

În perioada următoare – se mai arată în comunicat –, liberalii mehedinţeni se aşteaptă ca şi alţi primari, viceprimari şi consilieri locali ai Organizaţiei PDL să se înscrie în Filiala Partidului Naţional Liberal condusă interimar de Marcel Vela.

Sonia BERGER