17 zimbri pentru Armeniş


Cel mai mare transport de zimbrirealizat vreodată în Europa a ajuns sâmbătă, 17 mai, în zona Măgura-Plopu, atunci când, în urma unui parteneriat Rewilding Europe – WWF România – Primăria Armeniş, aici au fost eliberate 17 exemplare tinere ale celui mai mare mamifer terestru de pe continentul nostru.

Pentru moment, zimbriiau fost lăsaţi într-un ţarc unde urmează să fie supuşi unui control veterinar, apoi vor fi mutaţi într-un ţarc de aclimatizare, după care vor fi eliberaţi, întreaga perioadă de adaptare putând dura de la patru luni până la un an. Conform declaraţiilor reprezentanţilor WWF România, prin această acţiune se încearcă readucerea unei verigi lipsă în ecosistem, de unde zimbrii au dispărut în urmă cu două secole, şi se speră ca, peste 10 ani, în această zonă, excelentă pentru zimbri datorită izolării ei, cea mai apropiată aşezare fiind la 12 kilometri, la Măgura-Plopu să existe 500 de exemplare capabile să supravieţuiască în sălbăticie.

Printre cei care au participat la acţiunea de sâmbătă a fost şi Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, originar din Armeniş. „În copilărie, am fost de multe ori pe aceste văi şi în pădurea aceasta. Mă leagă multe amintiri de această zonă binecuvântată de Dumnezeu şi evident că este o bucurie şi o plăcere să vezi că animale superbe sunt protejate aici, în Banatul de Munte. Sunt mândru şi sunt optimist că şi pe viitor se vor întâmpla lucruri bune în comuna Armeniş, în această rezervaţie, care va fi un punct de atracţie pentru foarte multă lume”, a declarat Marcel Vela.

Bogdan NAUM