Pentru caransebeşeni, Ziua Naţională are o puternică semnificaţie, căci, în urmă cu 92 de ani, aici s-au derulat o serie de manifestări aparte, în contextul înfăptuirii Marii Uniri.
În ziua de 25 octombrie 1918, într-un mare entuziasm, în actuala Aulă „1 Decembrie 1918” a Primăriei din urbea de pe Timiş şi Sebeş a fost ales, în unanimitate de voturi, Consiliul Naţional Român din Caransebeş. De asemenea, a fost formată Garda Naţională şi au fost desemnaţi delegaţii cu drept de vot la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.
De precizat faptul că delegaţia plecată de aici a fost cea mai numeroasă din Banat. Astfel, din acest grup au făcut parte delegaţii cu drept de vot la Marea Adunare Naţională, membrii Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, precum şi numeroase personalităţi ale locului. „Între personalităţile caransebeşene care s-au împlicat activ în mişcările care au condus la înfăptuirea celui mai important act istoric naţional, se evidenţiază episcopul Elie Miron Cristea, protopopul Andrei Ghidiu, doctorii Petru Barbu şi Cornel Corneanu, Ştefan Jianu şi Gheorghe Neamţu”, a precizat reputatul istoric caransebeşean Liviu Groza.
Personalitatea decisivă a acelei perioade este Elie Miron Cristea. Acesta s-a impus încă din tinereţe atenţiei generale şi, astfel, a fost ales, în decembrie 1909, Episcop al Caransebeşului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun în data de 8 mai 1910.
La Caransebeş, episcopul a desfăşurat o amplă şi riguroasă activitate de promovare a culturii naţionale. Între priorităţile acestuia s-au evidenţiat luminarea clerului şi a poporului din eparhie, ridicarea moralului şi întărirea disciplinei preoţilor pentru dezvoltarea aşezămintelor bisericeşti, culturale şi economice. De asemenea, ierarhul a apărat şcolile confesionale româneşti din Banatul Montan de încercările Guvernului de la Budapesta de a le desfiinţa.
Pe plan naţional, s-a remarcat prin sprijinirea activă a luptei pentru emanciparea naţională a românilor transilvăneni şi participarea, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la evenimentul Marii Uniri înfăptuite la 1 Decembrie 1918. Discursul ierarhului din Caransebeş la Alba Iulia a reprezentat o sinteză minuţios alcătuită din întreaga istorie de frământări, lupte şi aspiraţii ale poporului român. În finalul cuvântării, Elie Miron Cristea a rostit: „Am ferma nădejde că glasul vostru unanim şi, prin voi, glasul întregii naţiuni se va concentra asupra singurei dorinţe, pe care o pot exprima în trei cuvinte: Până la Tisa! Amin!”.
Implicarea în actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a făcut din episcopul Eilie Miron Cristea unul dintre cei mai însemnaţi lideri ai românilor transilvăneni. În continuare, în ziua de 31 decembrie 1919, Marele Colegiu Electoral al României Mari a votat în unanimitate alegerea ierarhului de la Caransebeş ca Mitropolit Primat al României. Alegerea episcopului Miron Cristea reprezenta în acea vreme un adevărat simbol al „Unirii tuturor românilor şi consfinţirea unirii politice a Transilvaniei cu România”. A doua zi, în 1 ianuarie 1920, la Palatul Regal, regele Ferdinand a oficiat ceremonia învestirii noului Mitropolit primat.
După întronizarea de la Bucureşti, Miron Cristea a revenit la Caransebeş şi a mulţumit clerului şi comunităţii de aici pentru anii deosebiţi petrecuţi în Banat. A făcut şi o donaţie semnificativă în bani episcopiei pe care a condus-o, iar fondurile au fost alocate pentru proiectul de zidire a unei noi catedrale, la ridicarea căminului studenţilor bănăţeni şi la construcţia bisericii de la Mănăstirea „Izvorul Miron”.
În anul 1910, la întronizarea sa ca Episcop al Caransebeşului, Elie Miron Cristea a dorit ctitorirea unei impresionante catedrale în urbea de pe Timiş şi Sebeş. Dorinţa avea să îi fie împlinită abia în această toamnă, după o sută de ani, odată cu târnosirea Catedralei Episcopale din Centrul Civic, care poartă hramurile „Învierii Domnului” şi „Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul”.
Vasi POPESCU
