Caransebes

Pe calea de comunicaţie dintre Turnu-Severin şi Lugoj, două importante reşedinţe de judeţ, ca şi cea care lega Ţara Haţegului de Reşiţa industrială, oraşul Caransebeş s-a prezentat ca un interesant centru comercial.

Comerţul caransebeşean a fost foarte diversificat şi a fost promovat de societăţi comerciale, fabricanţi, meseriaşi, restauratori, crâşmari, băcani, hotelieri, cofetari ş.a.

Această importantă verigă economică a oraşului era asigurată şi de numeroşii funcţionari comerciali, care la 18 septembrie 1924 au înfiinţat Secţia Caransebeş a Societăţii Generale a Funcţionarilor Comerciali din România. Comitetul local de conducere l-a ales ca preşedinte pe Traian Alionte şi ca vicepreşedinte pe Francisc Stöhr. Secretarul general al secţiei era Gheorghe Tismonariu. Iniţial, s-au înscris 43 de membri, care şi-au propus să aplice întocmai statutele aprobate în anul 1922.

Între comercianţii din localitate şi cei din alte oraşe s-au ivit adeseori conflicte de interese. La 8 februarie 1930, mai mulţi comercianţi din oraş au informat Primăria locală că firme din alte oraşe şi-au trimis agenţi comerciali care mergeau din casă în casă şi vindeau produsele acestora, cauzând pagube celor din oraş. Pentru a stăvili fenomenul, Primăria a solicitat intervenţia Comisariatului de poliţie din oraş.

Micii comercianţi şi meseriaşi îşi exercitau profesia pe baza unui brevet industrial eliberat de Primărie, care avea o evidenţă exactă asupra acestora. Astfel, în anul 1921 erau 163 de comercianţi, în 1923 practicau comerţul 226 de persoane, 239 erau în 1924, 271 în 1928, şi 264 în 1929, cifrele păstrându-se între aceste limite şi în anii următori.

Vechi vederi din oraşul Caransebeş, din perioada interbelică, redau imagini ale unui centru în care pulsa o intensă viaţă comercială. În anul 1924 funcţionau în oraş 69 de unităţi comerciale, din care opt restaurante, 16 crâşme, trei hoteluri, trei cofetării şi cafenele, patru depozite en-gros, o cantină şi 34 de comercianţi înregistraţi cu firme individuale.

O analiză mai exactă asupra vieţii comerciale se află într-o comunicare intitulată „Contribuţie la monografia Caransebeşului. Anul 1929”, care a fost întocmită pe baza unui chestionar statistic. Textul dezvăluie că existau în acel an în Caransebeş: două depozite de bere, o bodegă, 31 de magazine de coloniale, patru depozite de făină, cinci magazine de fierărie, două magazine de flori naturale, din care unul aparţinea Primăriei, un magazin de haine gata, un magazin de haine vechi, cinci hoteluri, patru magazine de încălţăminte, 12 măcelării, şase magazine de mezeluri, 10 magazine de manufactură, două depozite de maşini de cusut, un depozit de materiale de construcţii, trei magazine de mobilă, un magazin de peşte, trei magazine de pielărie, 11 restaurante, patru magazine de sticlărie şi porţelanuri, patru depozite de vinuri şi cinci băcănii.

Târgul de animale, organizat în fiecare zi de joi, de secole, în oraş, dar şi cele patru târguri de ţară, deveniseră mijlocul cel mai important şi direct de desfacere a importantului potenţial economic zonal – creşterea animalelor. Câteva cifre ne confirmă cele afirmate. În anul 1923 s-au vândut în târgul din oraş 1.975 de cai, 8.239 de boi, 7.585 de vaci, 3.605 viţei, 5.968 de porci şi 12.433 de oi. În anul următor, vânzările s-au derulat astfel: 939 de cai, 6.941 de vite cornute, 1.841 de porci şi 5.284 de oi şi capre.

Dintre firmele mai importante, au activat în oraş, în perioada interbelică, Severineana şi Frăţia.

Severineana – societate comercială pe acţii în Caransebeş, creată în anul 1897 de către un grup de personalităţi locale ale populaţiei româneşti majoritare, era condusă între anii 1919-1920 de avocatul Nicolae Ionescu, cel care conducea şi Banca „Sebeşana”. Dispunea de un capital social de 117.000 de coroane, dar deja îşi ipotecase casele proprii pentru suma de 14.454 de coroane, făcând şi credite în sumă de 1.537.156 de coroane. Prăvălia era condusă de Dumitru Rădac, iar în Comitetul de direcţie al acesteia se aflau în acei ani Aurel Moaca, Constantin Călţiun, Sinesie Bistrian, Nicolae Marin ş.a.

La 31 decembrie 1926, Severineana avea un capital social de 3.000.000 de lei, obţinând şi un profit net de 30.860 de lei. Preşedinte al Consiliului de administraţie era comerciantul Petru Popovici, un susţinător al învăţământului din localitate.

Cu toate acestea, în momentul izbucnirii marii crize economice, Severineana a fost declarată în stare de faliment, Primăria având de recuperat de la aceasta suma de 14.218 lei. În acelaşi an au mai fost declaraţi în stare de faliment comerciantul Raymond Beck şi giuvaergiul Isidor Schön.

O altă cooperativă cu scop comercial creată după Marea Unire a fost Societatea de consum „Frăţia”. La 2 martie 1920 este lansat în Caransebeş prospectul pentru înfiinţarea acesteia, din care reiese că a fost creată pentru funcţionarii publici şi privaţi sau pensionari, cu scopul „a cumpăa şi vinde pe bani gata membrilor societăţii tot felul de alimente şi obiecte de primă necesitate pentru trai”. Prospectul a fost semnat de câteva personalităţi caransebeşene: ing. silvic Alexandru Diaconovich, dr. Cornel Corneanu, învăţător Gheorghe Neamţu, dr. George Lăbonţiu, dr. Dimitrie Cioloca, Sabin Evuţian, Isidor Tătariu, Ilie Orzescu ş.a.

La 25 aprilie 1920 a avut loc Adunarea generală de constituire, la care au participat 54 de membri, cu 82 cote (părţi) din capitalul social. Consiliul de administraţie era format din dr. Valeriu Meda – prim pretor, Nistor Miculescu, Friedrich Pauck – primarul oraşului, Dimitrie Cioloca, dr. Alexandru Moraru, Sabin Evuţian, Victor Dona, Isidor Tătariu şi Gheorghe Neamţu. La acea dată, „Frăţia” avea deja 215 membri. Acest eveniment s-a desfăşurat în localul Casinei Române, mulţi dintre cei amintiţi mai sus activând în cadrul acesteia.

Cooperativa „Frăţia” a activat în toată perioada interbelică. În toamna anului 1940, când mişcarea legionară a preluat puterea în Caransebeş, membrii acesteia au hotărât sechestrarea celor 16 prăvălii şi magazine deţinute de evreii din oraş, pe care le-au administrat prin Cooperativa „Frăţia”. Proprietarii evrei le-au reprimit după reprimarea rebeliunii legionare, abia în luna februarie 1941.

Pentru comercializarea berii, produs alimentar tot mai folosit şi de către caransebeşeni, s-a înfiinţat la 1 iunie 1927 Depozitul de bere „Dacia” S.A. Caransebeş, cu un capital social de 3.000.000 de lei, cu scopul de a comercializa berea „Dreher Haggenmacher”, băuturi spirtuoase, apă gazoasă şi minerală şi sucuri. În primul Consiliu de administraţie au fost aleşi dr. Cornel Corneanu, Robert Mellini, Liviu Corneanu, dr. Dimitrie Novăcescu ş.a.

În anul 1929, Depozitul „Dacia” deja înregistra pierderi cauzate de efectele crizei economice, Adunarea generală din 20 aprilie 1930 propunându-şi să dezbată cauzele lor şi să modifice statutele. Din bilanţul pe anul 1932, rezultă o diminuare a capitalului social la 800.000 de lei, având luate credite în sumă de 1.165.222 de lei. Creditele erau totuşi acoperite de valoarea realităţilor şi instalaţiilor, evaluate la 1.661.350 de lei. Se raporta şi o pierdere de 39.345 de lei la sfârşitul anului.

În primăvara anului 1935, depozitul se afla în lichidare, pas hotărât cu ocazia Adunării generale din 13 septembrie 1934. Capitalul social fusese din nou diminuat, ajungând la 160.000 de lei. Fabrica de îmbuteliere era evaluată acum la 600.000 de lei, iar asupra depozitului grevau credite în sumă de 354.000 de lei. Pierderea cumulată înregistra 522.565 de lei.

Este posibil ca declinul acestuia, precum şi lichidarea survenită în anul 1935 să fi fost cauzate de înfiinţarea în oraş a Primei societăţi anonime pentru comerţ de bere, vin şi băuturi spirtuoase din Caransebeş, la 5 septembrie 1930, cu scopul de a comercializa berea şi alte produse.

Capitalul social iniţial a fost de 1.000.000 de lei, iar în primul Consiliu de administraţie, pe lângă caransebeşenii Carol Schwab şi Iuliu Schiller, s-au aflat timişorenii Norbert Fischer, Friderich Fabritius şi Heinrich Müller. Aceştia din urmă controlau producţia şi comercializarea berii în municipiul Timişoara. Principalul acţionar era Fabrica de bere „Timişoreana” S.A., cu 520 de acţiuni, apoi Prima Casă de Păstrare din Caransebeş, cu 300 de acţiuni, şi Banca Timişoarei S.A., cu 100 de acţiuni.

Între anii 1919-1940, s-au înscris la Tribunalul Caransebeş mai multe firme individuale şi în nume colectiv, care au activat în oraş.

1. Firma individuală dr. Antonie Farcaş, producător şi comerciant de lemne, s-a înfiinţat la 20 septembrie 1919. La 11 august 1924 s-a transformat în Societate în nume colectiv, cu denumirea Dr. Farcaş Antoniu şi Eduard – exploatatori şi comercianţi de lemne, Farcaş Eduard venind cu un aport de 30%. În anul 1928 au solicitat la tribunal radierea firmei.

2. Firma Fraţii Pollak şi-a început activitatea la 1 ianuarie 1920, fiind creată de Rudolf şi Nicolae Pollak.

3. Succesorul Em. Keppich – firmă de comerţ cu vin, înfiinţată la 23 ianuarie 1920, la care Noua Casă de Păstrare „Caransebeşeana” S.p.A, deţinea 65% din capital, iar Ana Stein, soţia decedatului Keppich, 35%.

4. La 21 octombrie 1921 s-a constituit firma Fridmann şi Deutsch, având ca obiect de activitate comerţul cu haine şi fier.

5. La 15 august 1920 şi-a început activitatea firma Fachelmann şi Drăgilă, specializată în comerţ de lemne „pentru lucrări tehnice şi de foc”.

6. La 31 martie 1922 s-a înregistrat la Tribunalul Caransebeş firma Goldschmidt et Co. pentru producerea de adaos de cafea „Casa”, ca Societate în nume colectiv. Din motive financiare, la 22 septembrie 1925 s-a solicitat radierea.

7. Firma Radac et Co. Caransebeş a fost înfiinţată la 3 octombrie 1922, de către Dimitrie Radac, Vasile Şiclovan şi Vasile Popovici, cu scopul „de a cumpăra şi vinde tot felul de mărfuri, animale vii, alimente, cereale şi alte produse, apoi exploatarea de păduri şi negoţul cu lemne, producerea de var”.

8. La 7 decembrie 1938, Ministerul Economiei Naţionale – Direcţia Minelor a autorizat funcţionarea unui depozit de produse petroliere în Caransebeş, având ca proprietar pe dr. Ernest Halles. Depozitul era amplasat pe str. Traian Doda, nr. 404.

În comerţul caransebeşean din perioada 1919-1940, prezenţa românilor a fost din ce în ce mai vizibilă, fapt îmbucurător, mai ales că mulţi dintre ei au traversat şi anii grei ai crizei economice. Învăţând să facă comerţ de la conaţionali, ei au reuşit în afaceri individuale sau colective, practicând comerţul cu cele mai diverse produse.

Constantin BRĂTESCU