Zilele Europene ale Patrimoniului, la Muzeul din Caransebeş


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Camerei Agricole Caraş-Severin, a organizat sâmbătă, 21 septembrie, cea de a XXl-a ediţie a manifestării intitulate generic „Zilele Europene ale Patrimoniului”, tema din acest an fiind „Patrimoniul Cultural – oglindă a pomiculturii şi viticulturii”. „Zilele Europene ale Patrimoniului” sunt organizate anual, în septembrie, în întreaga Europă, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europeane.

Pentru ca manifestarea să se desfăşoare într-un cadru aflat în concordanţă cu tematica din acest an, organizatorii au ales ca locaţie culoarul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş. Programul a debutat printr-un Cuvânt de salut venit din partea etnografului instituţiei-gazdă, Neluţu Rada, şi al ing. Darius Văcaru, reprezentant al Camerei Agricole Caraş-Severin. În cadrul manifestării a fost vernisată expoziţia cu titlul „Meşteşuguri tradiţionale din Banatul de Munte: pomicultura şi viticultura”, curatorul acesteia fiind Neluţu Rada, care a vorbit despre importanţa cultivării viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi în regiunea Banat. Acest galantar a constat într-o expunere cu vânzare de produse pomicole şi viticole, precum şi derivate ale acestora, amplasate pe standuri, aduse de producători din Vălişoara şi Domaşnea. Publicul larg a avut ocazia să cumpere la preţ de producător, pe lângă fructe, vestita răchie de Banat, licoarea lui Bachus, considerată simbol al belşugului, sănătăţii şi norocului.

Agenda acestui eveniment cultural a fost completată cu o masă rotundă ce a avut ca subiect central viticultura şi pomicultura românească, prezentându-se comunicări legate de aceste două ramuri ale agriculturii, accentul fiind pus pe rolul acestor două străvechi îndeletniciri în viaţa social-economică a comunităţii din Banat. În cadrul întrunirii au fost prezentate un număr de şapte comunicări, lucrările fiind prezentate de membri ai colectivului Muzeului din Caransebeş şi de reprezentanţi ai Camerei Agricole Caraş-Severin.

Întreaga acţiune a fost întreţinută de un spectacol de muzică şi dansuri populare susţinut de membrii Asociaţiei „Zestrea Gugulanilor”, coordonatori Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz. Pe scena din curtea interioară a Muzeului a evoluat şi solista vocală Daniela Văcărescu, atmosfera fiind una plăcută, de sărbătoare.

Scopul acestei manifestări a fost de a aduce în prim-plan activităţile de cultivare şi de prelucrare a fructelor, respectiv a strugurilor, ce au constituit, de-a lungul istoriei, un izvor de inspiraţie pentru creaţiile literar-artistice, dar şi factori de dezvoltare economică sau elemente identitare, locuitorii devenind conştienţi de apartenenţa la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural în care trăiesc.

Bianca METEŞ