Zile de foc pentru pompierii privaţi şi voluntari, la Caransebeş 1



În zilele de 11 şi 12 iulie, la Caransebeş, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin a organizat Etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
La startul competiţiei s-au aliniat echipele câștigătoare ale etapei premergătoare, din județele Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt și Vâlcea, Caraș-Severinul fiind reprezentat de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bocșa și Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă de la TMK Reșița.
La deschiderea manifestării au luat parte col. Cristinel Coneru, inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, subprefectul Cătălin Hogea, precum şi primarul Caransebeşului, Felix Borcean.
Silviu Hurduzeu, care este originar din Caransebeş, le-a spus celor prezenţi că importantă în primul rând este participarea la un astfel de concurs, apoi faptul că întrecerea de pe Stadionul Municipal este una prin care toţi cei care iau parte la ea câştigă o experienţă pe care o vor pune în slujba cetăţenilor din localităţile unde îşi desfăşoară activitatea.
La rândul său, subprefectul Cătălin Hogea şi-a amintit de anii în care venea pe stadionul din Teiuş ca sportiv, la fel cum şi participanţii la acest eveniment sunt, ei înşişi, sportivi.
„Vreau să vă felicit pentru activitatea pe care o depuneţi în localităţile de unde veniţi, ştiu cât este de dificil şi ştiu cu ce situaţii vă confruntaţi în acţiunile pe care le desfăşuraţi. Pista este primitoare, vremea este bună, vă doresc succes, să petreceţi clipe frumoase alături de colegi şi să rămâneţi cu amintiri frumoase de la Caransebeş”, a spus primarul Felix Borcean.
Juriul a fost format din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin și ai Primăriei municipiului Caransebeș, iar arbitrii au fost desemnați din rândul ofițerilor și subofițerilor din cadrul Inspectoratelor județene pentru situații de urgență Sălaj, Timiș, Bihor, Arad, Cluj, Maramureș și Satu Mare.
Aceste concursuri vizează dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi deprinderilor specifice, dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între Serviciile voluntare şi cele private, precum şi popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
Echipele serviciilor voluntare şi private participante şi-au testat nivelul de pregătire şi capacitatea de intervenţie pe linia situaţiilor de urgenţă în cadrul celor trei probe prevăzute de regulament, respectiv Pista cu obstacole pe 100 m, Ștafeta 4×100 m şi Dispozitivul de intervenţie la motopompă.
După întrecerile care, pe alocuri, s-au dovedit deosebit de încinse, clasamentul acestei etape a arătat astfel: la Servicii Private pentru Situaţii de Urgenţă, locul I SC Minprest Serv SA Rovinari (Gorj), locul II SC Rivergate Fire SRL Slatina (Olt), locul III SC Chimcomplex Borzeşti (Vâlcea), cărăşenii de la SC TMK Reşiţa ocupând locul IV; la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, locul I SVSU Bâcleş (Mehedinţi), locul II SVSU Bocşa (Caraş-Severin), locul III SVSU Stoicăneşti (Olt).
Echipajele care s-au clasat pe prima poziţie la cele două categorii vor reprezenta zona la Etapa finală a concursului.
Bogdan NAUM


Un gând despre “Zile de foc pentru pompierii privaţi şi voluntari, la Caransebeş

Comentariile sunt închise.