Companiile private din Regiunea Vest, stimulate la Timişoara


Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în parteneriat cu Asociația Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic, a organizat recent, la Timișoara, Innomatch 2016, un eveniment dedicat mediului de afaceri din Regiunea Vest, având ca scop stimularea companiilor private de aici, prin expunerea acestora la mediul internațional.

Astfel, pentru a sprijini companiile să învețe unele de la celelalte, să interacționeze cu companii și manageri din alte țări europene, dar și pentru a facilita promovarea companiilor din Regiunea Vest în mediul internațional, evenimentul Innomatch 2016 a cuprins două părți. Prima a constat într-o conferință, iar cea de-a doua a fost un eveniment internațional de întâlniri bilaterale (eveniment de brokeraj) care a avut ca scop facilitarea stabilirii de contacte, colaborări și parteneriate între companii private din Regiunea Vest și organizații – companii private și centre de cercetare – din afara țării.

La această manifestare au participat mai mult de 150 de persoane și peste 100 de organizații din țări precum România, Croația, Irlanda, Norvegia, Rusia, Serbia și Ungaria.

Temele abordate de vorbitorii din cadrul conferinței au vizat: lideri în management, produse și servicii inovative, digitalizarea și competitivitatea firmelor, inovarea „verde” și evoluția firmelor, inclusiv cum se pot obține finanțări nerambursabile pentru astfel de inițiative, managementul inovării și performanța firmelor, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al ADR Vest.

Facilitarea accesului companiilor din Regiunea Vest la mediul internațional este un beneficiu oferit participanților ca urmare a faptului că organizatorii evenimentului sunt, începând cu anul 2015, membri ai Enterprise Europe Network, o reţea europeană prezentă în peste 40 de ţări, care are ca scop sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii în dezvoltarea potențialului inovativ şi de afaceri pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltarea inteligentă şi durabilă, având astfel posibilitatea de a interacționa cu experți europeni în finanțări nerambursabile, inovare și competitivitate.

În calitate de membri ai rețelei EEN, organizatorii oferă o serie de servicii gratuite mediului de afaceri din Regiunea Vest – servicii de consultanță, acces la finanțare, internaționalizare, inovare și transfer tehnologic, pentru dezvoltarea parteneriatelor de afaceri transnaționale și dezvoltarea capacității de management al inovării.

Bianca METEȘ