„Viitorul” a jucat cu viitorul fotbalului caransebeşean


Viitorul Caransebeş – CSŞ Caransebeş 9-1 (2-1)

Vineri, 9 februarie, echipa Viitorul Caransebeş a disputat cel de al doilea meci din actualul sezon de pregătire, în compania mai micilor colegi de la Clubul Sportiv Şcolar din municipiu, partida având loc pe stadionul din Balta Sărată. A fost un meci care s-a desfăşurat pe o vreme potrivnică, terenul solicitând ambele loturi, dar, per ansamblu, se poate spune că, în ciuda scorului, băieţii antrenaţi de Ion Bica au ratat mult, iar „cei mici” ai lui Rivelino Sbenghea şi-au mai dat drumul la joc în partea a doua, când au şi reuşit câteva faze lucrate şi spectaculoase.

Surprinzător, scorul a fost deschis de juniorii de la CSŞ, în minutul 5, când portarul Furdi – trebuie menţionat că cele două echipe au făcut schimb de goal-keeperi – nu a reuşit să intervină la o minge trimisă în adâncime, iar Derbac a profitat de indecizia lui, trimiţând mingea în plasă.

În minutul 10, Viitorul a avut şansa de a egala, ca urmare a unui penalty dictat în urma henţului comis în propriul careu de Suru, însă lovitura de pedeapsă executată de Şandru s-a dus peste poarta apărată de… coechipierul său Birăescu.

În cele din urmă, „seniorii” au reuşit să înscrie în minutul 14, atunci când Şandru, aflat pe aripa dreaptă, a centrat perfect, iar Nicoară, de la 6 metri, a trimis imparabil, cu capul, în plasa porţii celor de la CSŞ.

Două minute mai târziu, acelaşi Şandru a centrat, şi tot de pe dreapta, de această dată cel care a înscris cu capul fiind Covăsală, care, de la 8 metri, a trimis în vinclul stâng, făcând inutil plonjonul lui Birăescu.

Cei de la Viitorul şi-au mărit avantajul imediat după reluare, în minutul 48 Imbre intrând pe dreapta în careu, şutul său pe jos, la colţul lung, fiind respins de nou-intratul Socaci, iar Avramovici, pe fază, a reluat, de la 8 metri, în poarta goală.

Avramovici a mai înscris o dată în minutul 57, când a beneficiat de o centrare perfectă trimisă de pe stânga de O. Bălan, lovitura sa de cap, de la 8 metri, nedându-i nicio şansă lui Socaci să intervină.

După doar două minute, a fost rândul lui Ciucur să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, acesta beneficiind de o angajare excelentă în careu, de unde, rămas singur cu Socaci, l-a lobat pe acesta, ducând scorul la 5-1.

De abia după un sfert de oră, în minutul 75, cei de la Viitorul au reuşit să înscrie din nou, prin Nicola, care, la 18 metri, s-a debarasat de doi adversari, a intrat în careu şi, din zona punctului cu var, l-a executat, cu un şut pe jos, pe Socaci.

În minutul 77, Ciucur a pătruns pe dreapta, i-a pasat în careu lui Imbre, iar acesta l-a învins din nou pe Socaci cu un şut de la 14 metri, trimis la colţul lung.

Un minut mai târziu, Avramovici a făcut o fază frumoasă pe stânga, a centrat pe jos în careu, iar Şandru, de la 6 metri, a trimis cu latul în poartă, ducând scorul la 8-1.

Ultimul gol al partidei s-a înscris în minutul 80, când Nicoară a trimis un şut-centrare de pe partea stângă, mingea deviată de Varga păcălindu-l pe Socaci, care s-a văzut nevoit să scoată pentru ultima oară mingea din plasă.

„A fost a doua partidă de verificare, un meci mai mult pentru pregătirea fizică, adversarii noştri de azi, juniorii de la Clubul Sportiv Şcolar, jucând cu dăruire, pentru că vor şi ei să confirme. Ei doar ce au venit din cantonamentul de la Băile Herculane, jocul de azi reprezentând pentru ei finalul stagiului de pregătire. Îi cunosc, am remarcat câţiva jucători de la ei, nu doar la meciul de azi, pentru că pe trei dintre ei i-am folosit în partida amicală pe care Viitorul a disputat-o împotriva formaţiei din Armeniş, din urmă cu două săptămâni, şi mă refer la Megheleş, Boeriu şi Anghel. Dacă nu vom pleca în cantonament, aşa cum era prevăzut iniţial, în 12 februarie, vom continua antrenamentele pe plan local, urmând să luăm legătura cu câteva echipe din Liga a III-a, tocmai pentru a vedea la ce nivel ne situăm în momentul de faţă”, a declarat după partidă antrenorul Viitorului, Ion Bica.

Viitorul Caransebeş: Al. Furdi, N. Imbre, R. Covăsală, O. Bălan, B. Gulea, Al. Ciucur, Al. Avramovici, C. Bloju, Al. Nicola, C. Nicoară, D. Şandru; a mai intrat în teren M. Mariţescu. Antrenor, Ion Bica.

CSŞ Caransebeş: C. Birăescu, C. Govoşdeanu, F. Paidola, N. Suru, I. Govoşdeanu, A. Megheleş, G. Anghel, B. Dragomir, I. Derbac, F. Boeriu, R. Merean; au mai jucat: D. Socaci, A. David, V. Varga, D. Crâc, R. Antistescu, F. Madincea, P. Chiratc, D. Minda şi L. Ciuc. Antrenor, Rivelino Sbenghea.

Sorin ROGOZ