Viitorul Caransebeş, obiectiv – promovarea!


Nici bine nu s-a lăsat cortina peste ediţia 2016-2017 a Ligii a IV-a Caraş-Severin, că la Caransebeş repetiţiile” pentru viitoarea stagiune stau să înceapă.

Într-o discuţie purtată recent cu preşedintele clubului gugulan, Ovidiu Chimigeriu, acesta ne-a spus că, aruncând o privire de ansamblu asupra campionatului trecut, acesta a fost unul în care echipele care s-au confruntat au fost foarte bune, Caransebeşul a reuşit să-l câştige în ultimele două etape, cu puţin noroc, e-adevărat”, însă din păcate echipa nu a izbutit să treacă de barajul pentru promovarea în Liga a III-a.

În perioada vacanţei, staff-ul caransebeşenilor a făcut demersuri pentru achiziţionarea unor jucători cu care să atace viitoarea ediţie a Campionatului Ligii a IV-a, renunţând la câteva nume din fostul lot. Cinci băieţi din fosta echipă nu se vor mai regăsi în noul lot. Unii au plecat, alţii sunt încă incerţi, însă important e că au semnat pentru Caransebeş Ştefan Bălan şi Mihai Mariţescu de la Rapid Buchin, şi Goriţă Negrei de la CSM Şcolar Reşiţa. Vom avea în lot şi patru juniori de la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş, respectiv pe Alexandru Dumitru, pe care l-am folosit şi în campionatul trecut, apoi pe Nicolae Jula, Cosmin Ţuţul şi Cristian Nicoară, toţi pregătiţi de profesorii Toma Peica şi Rivelino Sbenghea. Cu siguranţă, în sezonul viitor vom avea cea mai bună echipă din Liga a IV-a, de departe”, a spus Ovidiu Chimigeriu.

Preşedintele Viitorului a adăugat că, în ceea ce priveşte posturile deficitare, ar mai fi nevoie la echipă de un fundaş central. Antrenori vor fi şi în campionatul viitor tot Dan Doran – principal, şi Petru Bona, secund.

Cum noul sezon al Ligii a IV-a va debuta, cel mai probabil, la începutul lunii septembrie, conducerea clubului caransebeşean a hotărât ca reunirea lotului să aibă loc luni, 7 august.

După cum ştie toată lumea, în campionatul trecut echipa a fost formată pe prietenii. Anul acesta nu va mai fi aşa, conducerea şi-a propus să facă o echipă solidă, care să se bată fără probleme la titlu, fiindcă obiectivul declarat este câştigarea campionatului şi promovarea în Liga a III-a”, a mai spus preşedintele clubului gugulan.

În ceea ce priveşte bugetul pentru noul sezon, Ovidiu Chimigeriu a declarat că mai există bani din cei alocaţi la începutul anului, o sumă consistentă urmând să fie asigurată din sponsorizări. Am reuşit să stabilim o relaţie de colaborare cu câteva societăţi care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului, ai căror manageri s-au arătat dornici să sprijine clubul, şi sunt convins că totul va decurge fără probleme în această privinţă. Din punctul meu de vedere, la nivelul Ligii a IV-a, la capitolul sponsorizare stăm destul de bine”, a mai spus preşedintele Viitorului Caransebeş.

Sorin ROGOZ