Vicepremierul Sorin Grindeanu a prezentat priorităţile pentru Caraş-Severin



Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a efectuat la sfârşitul săptămânii trecute o vizită de lucru în județul Caraș-Severin.
Acesta s-a întâlnit, la Palatul Administrativ din Reşiţa, cu prefectul județului, Cristian Gâfu, cu senatorul Marcel Vela, senatorul Ion Mocioalcă, deputatul Silviu Hurduzeu, Nicoleta Pordea, directorul regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Lucian Sîrbu din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Ion Stoichescu din cadrul CFR Infrastructură, IT 5, primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, și primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu.
Ministrul Sorin Grindeanu a prezentat prioritățile privind modernizarea infrastructurii din județul Caraș-Severin, cum ar fi realizarea unui Drum expres Reșița – Caransebeș, ca măsură necesară pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse frecvent pe acest tronson, realizarea de centuri ocolitoare în municipiile Reșița şi Caransebeș, precum şi în orașul Bocșa, pentru care există finanțare prin fonduri europene sau prin Programul Național de Redresare și Reziliență, modernizarea căii ferate Lugoj – Caransebeș și Voiteg – Reșița, iar prioritate pe termen scurt – renovarea gărilor CFR din Caransebeș și din Băile Herculane, pentru care sunt disponibile fonduri europene, sau operaționalizarea Aeroportului din Caransebeș.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii își dorește urgentarea finalizării proiectelor mature, aflate în diverse faze de implementare, și realizarea de noi investiții, având în vedere că sunt alocate fonduri europene.
Sorin Grindeanu a afirmat că dorește descentralizarea proiectelor de mică amploare care erau demarate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, sens în care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a transmis adrese către primării și consilii județene prin care acestea sunt înștiințate referitor la posibilitatea de a demara direct proiecte pentru realizarea centurilor ocolitoare, finanțarea fiind asigurată de minister.
Ministrul Sorin Grindeanu a subliniat că există surse de finanțare pentru demararea de investiții la nivel național privind infrastructura și este elaborat un Plan investițional care cuprinde proiecte de dezvoltare pe 10 ani, pe toate căile de transport, acesta urmând a fi aprobat prin Hotărâre de Guvern.
Sonia BERGER