Valeria Schelean şi Marcel Vela, la Congresul PPE de la Malta


În 29 şi 30 martie, la Malta a avut loc Congresul Partidului Popular European. Delegația României a fost compusă din 31 de delegați, dintre care 22 de reprezentanți ai PNL, din aceasta făcând parte și doi parlamentari de Caraș-Severin – deputatul Valeria Schelean şi senatorul Marcel Vela, şase ai UDMR și cinci din partea PMP.

În prima zi a Congresului, când au fost prezenți peste 1.500 de participanți, din peste 40 de țări, au fost adoptate rezoluții ce vizează politica externă și de securitate, precum și realitățile economice și informatice, la nivelul Uniunii Europene, pe teme precum antreprenoriatul inovativ, agricultura și locurile de muncă în mediul rural, politica economică și socială a Europei etc., am fost informaţi de Departamentul Comunicare al Filialei PNL Caraş-Severin.

În cea de a doua zi au fost prezenți și șefi de state și de guverne din Uniunea Europeană, dar și din afara acesteia, inclusiv preşedintele României, Klaus Iohannis. În cadrul lucrărilor a fost dezbătută şi adoptată rezoluția Europe secures our future/Europa asigură viitorul nostru, prin care se propun soluţii care să răspundă amenințărilor și incertitudinilor cu care se confruntă Europa, cum ar fi agresivitatea Rusiei sau consecințele economice și sociale care rezultă din globalizare.

Sonia BERGER