Una caldă acasă, una rece în deplasare


IMPORTANT!

În ediţia viitoare a ziarului vom publica programul turului Ligii a III-a, Seria a V-a, ediţia 2010-2011, în care evoluează şi reprezentanta municipiului Caransebeş, CS Scorilo-Autocatania.

La sfârşitul săptămânii trecute, CS Scorilo-Autocatania s-a împărţit în două, fiecare jumătate de lot susţinând câte o partidă amicală. Astfel, în meciul disputat pe Stadionul ,,1 Mai” din Teiuş, caransebeşenii au învins cu scorul de 3-0 pe fosta divizionară C Muncitorul Reşiţa, prin golurile înscrise de Neagu (două) şi Feneş, în timp ce, în jocul susţinut în deplasare, au pierdut cu 9-1 în faţa formaţiei CSM Lugoj. Sâmbătă, 14 august, caransebeşenii vor juca din nou acasă cu FC Şcolar Reşiţa. (S. Rogoz)

Sâmbătă, 7 august, CS Scorilo-Autocatania a fost e echipă ruptă în două, la propriu. Şi asta pentru că formaţia care va reprezenta municipiul de pe Timiş şi Sebeş în Liga a III-a, ediţia 2010-2011, a disputat în week-end-ul trecut două meciuri în aceeaşi zi, unul în deplasare, la Lugoj, cu o parte a echipei, şi unul acasă, cu Muncitorul Reşiţa, cu cealaltă parte a lotului. Fără îndoială, atenţia mai mare i-a fost acordată formaţiei care a petrecut un sezon în cel de al treilea eşalon valoric al ţării, dar care a retrogradat în urmă cu câteva luni, respectiv Muncitorul, deoarece întreaga conducere administrativă şi tehnică a caransebeşenilor a rămas acasă, pentru acest meci.

Şi, chiar dacă cu o seară înainte plouase infernal, gazonul Stadionului ,,1 Mai” din Teiuş s-a prezentat în condiţii bune. Caransebeşenii s-au instalat în atac încă din primul minut, trecând peste obişnuita fază de tatonare a adversarului, iar acest lucru s-a văzut, deoarece în minutul 7 Neagu avea să deschidă scorul cu un şut frumos, de la 18 metri, plasat în dreapta portarului reşiţean Giurcanu. Pe fondul dominării totale a gazdelor, în minutul 16, Geneţ a fost faultat la câţiva centimetri în afara careului, lovitura liberă fiind executată excelent de Feneş, lângă bara din dreapta lui Giurcanu, căruia nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să scoată mingea din plasă.

Într-o răbufnire de orgoliu, oaspeţii au avut şi ei două ocazii, una în minutul 19, când Craioveanu l-a lansat bine pe Cărăgin, dar portarul caransebeşean Vulpescu a ieşit curajos la 17 metri şi a deviat cu piciorul în corner, şi în minutul 22, când Gurici a trimis o torpilă de la 40 de metri, din lovitură liberă, însă şutul a fost pe direcţia goal-keep-ului gazdelor, care a reţinut în doi timpi.

Una dintre cele mai mari ratări ale meciului l-a avut ca autor pe Geneţ. Faza s-a petrecut în minutul 29, când, după o centrare perfectă a lui Neagu, de pe dreapta, mingea l-a depăşit şi pe Giurcanu şi a ajuns la jucătorul caransebeşean, care, de la numai doi metri, a trimis cu latul peste poarta goală. Nouă minute mai târziu, oaspeţii au fost la un pas de autogol, balonul centrat de Geneţ de pe partea stângă fiind trimis în corner de Gurici, care însă l-a deviat la o palmă de bara transversală, dându-i mari emoţii lui Giurcanu. Apărarea reşiţeană avea să mai gafeze o dată până la pauză, atunci când, în urma unei neînţelegeri între fundaşii centrali, în minutul 43 Neagu a rămas singur cu mingea la 12 metri şi a trimis calm, cu latul, în dreapta lui Giurcanu, ducând scorul la 3-0.

Începutul părţii a doua a jocului a aparţinut oaspeţilor, cărora Viorel Lolea le-a schimbat registrul tactic la pauză. În minutul 52, Craioveanu a avut o pătrundere frumoasă pe partea dreaptă, însă, ca şi în prima parte, portarul Vulpescu a ieşit curajos şi a blocat mingea, împiedicând marcarea golului de onoare al reşiţenilor. În replică, gazdele au avut o ocazie excelentă de a înscrie în minutul 54, la şutul superb al lui Feneş, din lovitură liberă de la 25 de metri, însă Giurcanu s-a întins şi, cu un efort supraomenesc, a deviat balonul în bară şi de aici în corner. În minutul următor, Neagu s-a mai trezit o dată cu mingea la 10 metri, însă şutul său a fost pe direcţia portarului.

Gazdele au echilibrat jocul odată cu trecerea timpului, însă ocaziile de gol nu au mai fost la fel de numeroase ca în prima repriză, deşi ambii tehnicieni – Sorin Costachi şi Viorel Lolea – au păstrat în teren până târziu garniturile cu care au început partida. Merită consemnate şutul din minutul 62, al lui Ţundrea, din lovitură liberă de la 25 de metri, mingea trecând la câţiva centimetri de bara din dreapta a porţii apărate de Giurcanu, şi ratarea lui Neagu, care nu a reuşit să trimită în poartă, de la numai 6 metri, mingea scăpată în faţă de portarul reşiţean la un şut puternic, de la 17 metri, al lui Feneş.

Până la sfârşit, chiar dacă fazele nu au fost foarte periculoase, merită amintite şutul lui Hapău, de la 18 metri, din minutul 75, cel al lui Neagu, peste poartă, de la numai 12 metri, din minutul 75, intervenţia curajoasă a portarului caransebeşean Laitin la picioarele lui Zgăbei, precum în faza în care Ţimbota, rămas singur cu Iovanovici, cel care l-a înlocuit în poartă pe Giurcanu, a alunecat în ultimul moment, dându-i posibilitatea portarului reşiţean să intervină.

CS Scorilo-Autocatania: Vulpescu (Laitin), Ţimbota (Ionescu), R. Costachi, Moga, Ţundrea, R. Dumitru, Ispas (Vireag), Feneş, Filimon (Şt. Bălan), Geneţ, Neagu. Antrenori: Sorin Costachi, Marius Dulca.

Muncitorul: Giurcanu, Rarinca, Gurici, Ispas, Cărăgin, Hapău, Fomitescu, Vasiliu, Bercsenyi, Zgăbei, Craioveanu; au mai jucat: Iovanovici, Dănăilă, Roman, Călin, Piperca, Sturzu, Avramovici, Vicea. Antrenori: Viorel Lolea, Adrian Cârjan.

În cealaltă partidă, disputată tot sâmbătă, în compania formaţiei CSM Lugoj, care a terminat sezonul trecut în primele cinci din Liga a IV-a Timiş, ,,jumătatea” cealaltă a CS Scorilo-Autocatania a pierdut cu scorul de 9-1 (4-1 la pauză). Dan Doran şi Florin Bistrian au folosit următorul lot: Socaci, Ştefănuţ, M. Bălan, Puşchiţă, Văcărescu, Bădeţ, Dovlete (Lepa), Boureanu (Bordânc), Pădean, Frenţ.

Marţi, 10 august, CS Scorilo-Autocatania a jucat pe teren propriu cu Fortuna Covaci, din judeţul Timiş, partida încheindu-se cu scorul de X-X în favoarea………….. Sâmbătă, 14 august, caransebeşnii vor juca din nou acasă cu FC Şcolar Reşiţa.

În data de 20 august, debutează şi ediţia 2010-2011 a Ligii a III-a, Seria a V-a, care programează meciurile: CS Luceafărul OradeaCS Gloria CTP Arad; FC CFR TimişoaraFC Şcolar Reşiţa; ACS Fortuna CovaciACS Recaş; FC HunedoaraCF Bihorul Beiuş; CS Termo Dr. Tr. SeverinCS Jiul Petroşani; CS CFR SimeriaMillenium Giarmata; CS Autocatania Caransebeş – CS FC Timişoara SA II; CS Nova Mama Mia Becicherecul MicCS Naţional Sebiş. Toate jocurile încep la ora 18.

Sorin ROGOZ