Un om de omenie


De puţine ori mi-a fost dat să aud sau să văd, mai ales în ultima perioadă de timp, vorbe sau fapte bune din partea unor oameni. Săptămâna trecută însă am avut prilejul să fiu martor la un asemenea gest, venit din partea „Consilierului săracilor”, aşa cum îl numesc locuitorii din cartierul Şesu Roşu pe dl. Stelian Cornea, membru al Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

O întâmplare nefericită s-a petrecut în familia nevoiaşă a dnei Georgeta Iordache, din cartier, mama acesteia, care a fost adusă din Moldova pentru îngrijire şi tratament, fiind octogenară şi suferind de o boală incurabilă, decedând. Decesul bătrânei a surprins familia nepregătită material şi financiar, privind cele necesare înhumării defunctei conform tradiţiei. În aceste împrejurări, la solicitarea familiei, a intervenit prompt dl. Stelian Cornea, care a ajutat nemijlocit, moral, dar în special material şi pecuniar, la desfăşurarea în condiţii foarte bune a pregătirilor, a înhumării şi a parastasului, conform datinei noastre creştin-ortodoxe.

I s-au alăturat, ajutând financiar, şi o parte dintre locuitorii cartierului, vecini şi cunoscuţi, după posibilităţi.

La toate acestea, familia decedatei şi-a exprimat deplina mulţumire prin câteva cuvinte simple, venite din suflet: „Un om de omenie”.

Col. (r) Iosif ANDRONESCU